Cum petrec demonii Sărbătorile


Scrisoarea unui diavol bătrân către unul mai tânăr

Dragul meu Amărel,

Așa cum mi-ai dat de înțeles, ultima mea scrisoare te-a dezgustat. Formula mea de încheiere „ți-a provocat furnicături pe șina spinării și aproape te-a făcut să verși”. În mod evident, ți-a făcut plăcere să-mi transmiți asta. Să nu uiți niciodată, nepoate, astfel de vorbe nu sunt genul de cuvinte pe care un nepot e îndreptățit să le scrie unchiului său. Vreau să-ți reamintesc asta!

Deși ai fost repezit în ce mi-ai spus, îți înțeleg neîncrederea. Cum am îndrăznit eu – un comandant în armata Întunecimii Sale – să-ți urez la finalul scrisorii un „Crăciun Fericit”? N-ar trebui să simțim o oroare când vine vorba de ce s-a întâmplat, demult, în acea zi pe care mulți alți demoni o evită ca pe o lepră?

Încă îmi amintesc atât de clar repulsia pe care am simțit-o când am auzit "Vestea Invaziei". Oamenii au transmis-o mai departe fără să fie conștienți, dar noi am știut ce era cu adevărat – un act de război. Eram un biet demon neexperimentat pe atunci; un ispititor junior, dar am vrut cu tot dinadinsul să mă aliniez în spatele Maestrului nostru, împreună cu cei mai experimentați colegi ai mei. Ei au venit cu un plan genial de devorare a tuturor copilașilor de parte bărbătească, pentru a-L vâna pe Dușmanul nostru. Pentru un timp, am crezut că L-am prins, dar nu a fost așa. A scăpat. Dintre toate locurile, s-a dus tocmai în Egipt.

Încă sunt traumatizat de aceste amintiri...

Dar, noi nu trebuie să ne dăm bătuți de Sărbători! Deși mulți demoni slabi și fricoși se ascund în această perioadă a Crăciunului, adevărații luptători întunecați invadează spațiul Dușmanului în căutare de suflete nepregătite pe care să le atragă de partea lor.

Cred că ar trebui să fim îngroziți de această Sărbătoare. Cu toate acestea, am ajuns să privim tăcuți și chiar plini de duioșie la felul în care oamenii celebrează această aniversare oribilă. Ne plac colindele lor, chiar cântăm împreună cu ei uneori, ne place să luăm parte la ospețele lor, să ne facem daruri, să decorăm, să ne uităm la filme...

În timp ce alți demoni se furișează și își ling rănile, ei nu realizează că de fapt am recucerit teren. Chiar nu observi influența noastră?

1. Crăciun Fericit!

Nu observi cum am reușit să facem ceea ce ne doream de atâta timp – să-L eliminăm din decor pe Prunc? Brazi, cadouri, lumini, Moș Crăciun și oameni de zăpadă, prăjituri și reuniuni de familie – acestea înseamnă acum Crăciunul! Am reușit să-L ascundem pe Prunc sub multe claie de fân.

Bucuria lor a devenit pe nesimțite o casă de poposire fără camere libere. Au devenit ei înșiși niște păstori care rămân în câmp cu turmele lor. Niște magi care își fac daruri unii altora, fără să observe steaua care îi conduce spre Betleem. Hai să-i zicem Merry Christmas. Noi îl pronunțăm „Xmas”.

O fi scăpat Pruncul acum 2000 de ani, dar între timp, am găsit noi metode prin care să ne descotorosim de El.

2. Înlocuiește-L pe Copilaș

Unii insistă să păstrăm o oarecare tradiție creștină de Crăciun. Eu le dau dreptate. Trebuie să fim isteți. Cei religioși nu vor renunța nici în ruptul capului la Copilaș. Nu este nicio problemă. Îl vom păstra ca pe un Isus adorabil și neajutorat, un bebeluș despre care să cânte doar.

Uită-te acum la acest Isus sărbătorit. Nu vezi ce drăgălaș stă în brațele Mariei? Ce blând și ce senin este. Dar în același timp cât de nearticulat, fără prejudecăți, fără pretenții și cât de...rece! Nu-i permite, sub nicio formă, să crească! Pentru mulți am reușit să-L păstrăm ca un bebeluș căruia nu-I pasă de păcat, sfințenie sau de gloria Tatălui Său. Mai repede L-ar compătimi decât să I se închine cu reverență.

Eu, personal, Îl ador pe acest Mesia din staul. Scena nașterii Lui pare mai degrabă o felicitare de Crăciun, decât un loc unde ni s-a declarat război. Am reușit să-L înlocuim pe Emanuel, cu un bebeluș fără putere și adormit. Acum e mai prejos decât Dușmanul nostru, un prunc în straie profane, mai prejos și decât un om oarecare.

3. Pune accentul pe veselie

Odată ce am terminat cu Isus, trebuie să umplem acest gol. Simți cum pacea, speranța și bucuria plutesc în aer? Simți și tu căldura acelui sentiment de „totul va fi bine”? Noi l-am numit spiritul Crăciunului. Câteva zile libere, schimburi de cadouri, voie bună între oameni, familii reunite și uite așa am reușit să înlocuim „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” cu un sentiment general de veselie fără motiv.

Pune accentul pe voie bună. Dacă oamenii se concentrează pe propria stare de bine, atunci ai reușit cu siguranță să ascunzi Vestea cea bună.

Bună dispoziție, nepoate, bună dispoziție! Cu cât este mai nefondată bucuria lor, cu atât mai bine. Trebuie ca totul să fie temporar. După ce cadourile sunt desfăcute, casele rămân goale, veselia dispare și începe munca, îi vom lăsa mai goi și mai mizerabili decât au fost tot anul.

4. Consolează creștinii de ocazie

În cele din urmă, nepoate, Crăciunul ne oferă o oportunitate extraordinară de implementare a uneia dintre inițiativele mele preferate - creștin de 24 de ore. Nu ai observat ce religioși devin oamenii în această perioadă? Nu mă îngrijorează deloc faptul că merg la biserică cu atâta elan. Chiar trebuie să-i încurajăm să se joace de-a creștinul timp de o zi. Ei au nevoie de o introspecție anuală.

Amărel dragă, puțină religiozitate le va adormi conștiința, promițându-le absolvirea tuturor păcatelor de peste an. Dușmanul Își face apariția de Crăciun, și atât timp cât ei depun minimum de efort să-și aducă aminte de El tocmai acum, nu vor simți povara păcatelor lor.

Ce ingenioși am devenit, Amărel. Am profitat tocmai de sărbătoarea care le aduce aminte de triumful Dușmanului, și i-am îndepărtat tot mai mult de El. Pruncul lipsește chiar de ziua Lui!

Agitație. Stres. Cadouri. Bună dispoziție. Căldură sufletească. Mâncare bună. Toate mă duc cu gândul la un Crăciun întunecat.

Deși mai este doar o săptămână până în Ajun, avem timp suficient. Stai lângă ei în fața șemineului. Cântați despre Rudolf, Moș Crăciun și Jingle Bells. Încurajează-i să meargă la biserică (verifică întâi registrul cu slujbele sigure). Îndreaptă-le atenția înspre ei înșiși. Încarcă-le programul deja plin cu orice altceva, dar nu cu smerenie și adorare pentru Isus. Nu le da voie să privească la Mesia. Nu le da ocazia să I se închine, nici să se roage împreună, să citească Scriptura sau să aibă părtășie unii cu alții. Păstrează o atmosferă de voie bună, umor și superficialitate – așa suntem în siguranță.

Așadar, îți urez din nou un sincer Crăciun fericit!

Cu afecțiune,

Unchiul tău Sfredelin

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/the-dark-side-of-christmas