Cum se formează o femeie atipică


“Oare cum reușește?”

Este o întrebare care ne vine în minte atunci când vedem pe cineva care face ceva ce noi nu am fi în stare. Îmi amintesc cum priveam o mămică cu mulți copii cum face voluntariat, slujește, pregătește masa pentru familia ei și pentru alții, în timp ce eu îmi țineam nou-născutul în brațe și nu știam cum să-mi mențin casa curată sau să pun ceva mâncare pe masă.

Vă imaginați șocul pe care l-am simțit zece ani mai târziu, când mă găseam într-o situație similară cu a mămicii descrisă anterior și o altă tânără mămică mi-a spus: “Nu știu cum reușești! Eu am doar un copil și de-abia supraviețuiesc!”

Oare când am devenit mămica cea experimentată? S-a întâmplat pe nesimțite, zi după zi, lună după lună, an după an.

Dumnezeu îmi adăuga puțin câte puțin sarcinii căreia o aveam de dus. Câteodată realizam acest lucru, altă dată însă, era pe nesimțite. I-am spus mămicii tinere: “Nu mi-au fost date toate dintr-o dată.” Dumnezeu m-a crescut și continuă să mă crească împreună cu copiii și responsabilitățile mele.

Ani trecuți dar împliniți

Acum mă uit la femeile care sunt cu mult mai înaintate pe cale decât mine – femei care sunt disponibile pentru a-și îngriji nepoții cu bucurie, care pot pregăti o masă pentru douăzeci-treizeci de persoane fără să fie anunțate dinainte, care scriu curriculum-uri și călătoresc peste ocean, care organizează nunți și serbări în timp ce îngrijesc full-time de părinții lor neajutorați, care slujesc, slujesc și slujesc în biserica locală - în timp ce mă întreb: “Oare cum reușesc?” Slujirea se revarsă din ființa lor, însă ele par a fi mereu pline de resurse.

Simt același sentiment de admirație ca și când eram o proaspătă mamă care abia ieșea pe ușă cu bebelușul nou-născut și nu puteam pricepe cum mamele cu mulți copii erau gata la timp, în timp ce micuții lor erau fericiți și bine îmbrăcați.

Nu este asta frumusețea lucrării lui Dumnezeu în viețile noastre? Ne-a ales pe noi, femei obișnuite, nespectaculare pentru a ne perfecționa. Ne dă să ducem o povară, nu toate poverile. Ne hrănește cu lapte când laptele este ceea ce avem nevoie, apoi ne hrănește cu hrană tare la timpul potrivit. Și totuși, chiar cu ritmul Său răbdător, renunțăm la hrana adevărată în favoarea laptelui (1 Corinteni 3:2).

Dumnezeu ia o femeie creștină obișnuită, care se târăște prin rutina care se întinde timp de câteva decenii, și încetul cu încetul o transformă în ceva neobișnuit, atipic. O face a Lui – “din slavă în slavă” (2 Corinteni 3:18). Ea abia observă transformarea, fiind obișnuită să privească doar la Domnul.

Veninul comparației

Multe dintre eforturile noastre de ucenicizare eșuează fiindcă nu cunoaștem oamenii, în așa fel încât să măsurăm greutatea poverii la care îi cheamă Dumnezeu în acel moment. Cum altfel am putea “să mustrăm pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătam pe cei deznădăjduiţi; să sprijinim pe cei slabi”, când nu știm din ce categorie face parte omul respectiv?

Comparăm proaspăta mămică cu cea experimentată; credem că responsabilitățile ei sunt mai mici, de aceea ar face o treabă mai bună în altă parte. Uităm că și capacitățile ei sunt mai mici, deoarece este la începutul rolului de mamă. De asemenea, uităm că și mamele la rândul lor sunt copii – copiii unui Dumnezeu care cresc împreună cu copilașii pe care i-au primit din mâna Lui.

Aceste adevăruri sunt aplicabile oriunde, nu doar în acest caz. Dumnezeu își crește toți copiii. Dacă tocmai ai pornit o afacere, trebuie să te aștepți ca productivitatea și capacitatea ta de muncă să fie mai puțin eficientă decât a unuia care se ocupă de acest lucru de douăzeci de ani. Dacă ești un pastor la început de drum, așteaptă-te ca puterea ta de a-ți întări enoriașii, de a le purta poverile și de a păzi oile de lupii care le dau târcoale, să fie mai mică decât a unuia care face acest lucru de o viață întreagă. Dar Dumnezeu nu te va lăsa în stadiul în care ești acum, pentru că știe să te conducă de la A spre B, de la imaturitate la maturitate, de la o tură epuizantă în jurul blocului la a fi un maratonist experimentat (Efeseni 4:11-14).

Este important ca în umblarea noastră alături de oameni mai imaturi spiritual decât noi, care tânjesc să crească în cele sfinte și a căror capacități pentru slujire sunt mai mici, să nu îi descurajăm. Să apreciem fiecare efort, să-i întărim fără a-i epuiza. Indiferent dacă anii noștri vor fi mulți sau puțini pe acest pământ, trebuie să fim un exemplu (1 Timotei 4:12).

Nu disprețui începuturile slabe

Îmi amintesc cum îmi oboseau brațele când îl țineam pe primul copil. Nu aveam nici rezistență, nici antrenament pentru a-l purta un timp îndelungat. Brațele mi s-au întărit de atunci. Pot să îl țin pe copilul nostru de cinci ani ani mai mult ca și majoritatea bărbaților, fiindcă greutatea lui a crescut împreună cu rezistența și puterea mea.

Așa că, indiferent de situație, amintește-ți că Dumnezeu e la cârma creșterii tale și a capacității tale pentru muncă, pentru alții, pentru El. El lucrează în tine – îți dă mâini și picioare rezistente. Te învață cum să îți întărești “mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi” (Evrei 12:12). El știe cum să te umple cu orice har (2 Corinteni 9:8) și cum să te facă să crești.

Acum, tot acest proces este aproape isesizabil, dar peste zece, douăzeci sau treizeci de ani vom privi în urmă pline de recunoștință și uimire când vom realiza cât de mult a lucrat Dumnezeu în noi.

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/how-does-she-do-it