Este Dumnezeu Tatăl ca și tatăl meu?


Aveam 25 de ani când am putut pronunța “Tată” în rugăciune. Acest cuvânt îmi era străin. Nu-mi curgea pe buze la fel cum se întâmpla cu alți prieteni creștini de-ai mei; îmi părea un cuvânt dintr-o altă limbă. Pe de-o parte, nu-mi spunea nimic, însă pe de altă parte, însemna o lume întreagă. Străbătând barierele culturale, îmi atingea o coardă sensibilă, deoarece în timp ce nu însemna nimic concret pentru mine, însemna de fapt totul: frângere, teamă, durere.

Cum puteam să folosesc un cuvânt care îmi amintea de toate lucrurile pe care un părinte nu trebuia să le comită, în conversația cu un Dumnezeu care era tot ce nu era tatăl meu pământesc? Cum să mă adresez lui Dumnezeu cu un apelativ pe care încercasem să-l evit toată viața, un nume ce nu avea pentru mine însemnătatea Scripturii ce o atribuia lui Dumnezeu?

Spunându-I Domnului “Tată” era ca și cum aș fi numit un măr, portocală. Știam că Dumnezeu este un Tată, dar de unde puteam să știu că este diferit de tatăl meu pământesc?

Teama de umbră

Biblia ne prezintă relația familială dintre Dumnezeu și noi, copiii Săi. Dumnezeu, la fel ca tatăl din pilda fiului risipitor, ne primește în brațele Sale prin jertfa Fiului Său, Isus Hristos. El Își dorește o relație cu copiii Săi și Îi pasă de ei. Putem înțelege natura și caracterul iubirii, fiindcă El ne-a iubit întâi.

În rugăciunea lui Hristos din Ioan 17, învățăm că Dumnezeu dorește să fim împreună cu El, ca o familie. În această privință, tatăl nostru pământesc este un indicator, o umbră a lui Dumnezeu, Tatăl ceresc.

Tații își doresc să fie împreună cu copiii lor, să petreacă timp împreună, să le poarte de grijă și să îi iubească. Își doresc ca ei să știe cât de mult sunt dispuși să riște pentru a-și proteja copiii sau de ce ar fi în stare dacă i-ar pierde. Asta îi caracterizează pe tați.

Așa că, pentru un copil al Domnului, faptul că Dumnezeu este ca un tată este un lucru nemaipomenit.

Dar pentru cei fără tată, aceasta nu este o veste bună. Suntem terifiați de Dumnezeu Tatăl din cauza taților noștri pământești. Cum putem veni înaintea Sa fără teamă, dacă știm ce înseamnă frica de a merge acasă, știind că tatăl nostru ne așteaptă acolo? Cum putem înțelege dragostea și credincioșia, când tatăl nostru ne-a părăsit pentru că iubea pe altcineva sau altceva mai mult decât pe noi? Cum poate fi Dumnezeu o cetate tare în vremea necazului, când tatăl pământesc ne rănea în loc să ne îmbrățișeze? Cum poate fi Dumnezeu o temelie neclintită de încredere, când tatăl pământesc a clădit în noi un munte de dezamăgire și nesiguranță?

Este devastator faptul că lucrul pe care Dumnezeu l-a lăsat ca să reflecte dragostea, mila și credincioșia, este chiar ceea ce ne împiedică să ne aruncăm în brațele Sale. Am aproape 31 de ani și aceasta este încă o luptă pe care o duc zilnic. O luptă să cred că Dumnezeu mă vede diferit de felul cum mă vedea tatăl meu. O luptă să cred că Dumnezeu Își găsește plăcerea mai mult în a mă binecuvânta, decât în a mă disciplina.

Înaintând plin de speranță

Ceea ce a făcut o mare diferență pentru mine a fost o recalibrare a gândirii. O redirecționare ca să merg înainte, încrezându-mă în Domnul și numindu-L Tatăl meu. În loc să mă uit la părintele meu și apoi la Dumnezeu, am învățat să mă uit în sus prima dată. Dacă nu este El sursa mea de autoritate părintească, voi trăi întotdeauna într-un dezechilibru. Dacă nu voi începe întotdeauna cu El, Îl voi considera mereu o copie, nu un original.

Această redirecționare mi-a îndreptat privirile spre Scriptură și mi-a umplut mintea cu adevărata natura a lui Dumnezeu. Prin îndurarea Sa, mi-a arătat desfătările Sale. El nu ține mânia pe vecie. Greșelile și lipsurile sunt ascunse în Fiul Său. Dacă bunătatea Sa se înnoiește în fiecare dimineață, nu trebuie sa am rețineri în prezența Lui. Pot să alerg liber și încrezător spre El. Mai mult, nu-Și aduce aminte de greșelile mele, ci îmi arată har statornic. Prin Hristos, pot să-L cunosc și să-L găsesc. Dumnezeu poate fi găsit, nu Se ascunde. De fapt, El m-a căutat prima dată, salvându-mă din stricăciune. El nu a renunțat la mine.

În Hristos, vedem că Dumnezeu nu Se ascunde. Pe cruce mi-a dovedit că a venit pentru mine. Pe cruce mi-a dovedit – în ciuda exemplului tatălui meu - că este Singurul care întotdeauna Își respectă promisiunile și angajamentele.

Vei găsi refugiu

Studiază Scripturile. Nu te eschiva. Eu am descoperit că Tatăl ceresc este diferit de orice tată pe care l-am cunoscut. Nu se întoarce acasă așteptând să mă pedepsească, ci să mă copleșească cu har și îndurare.

Dar până să ajung aici, am parcurs un drum dureros. Nu a fost ușor. Însă dragostea părintească plină de glorie a lui Dumnezeu se aseamănă cu un far care oferă călăuzire în mijlocul furtunilor și a mărilor învolburate.

Așa că, fii plin de îndrăzneală și îndreaptă-te spre țărm unde te așteaptă Tatăl tău ceresc. Dragostea lui părintească te va călăuzi să ajungi în siguranță.

Vino acasă!

Sursa - https://www.thegospelcoalition.org/article/is-god-the-father-like-my-father/