Nu suntem invincibili


Poate m-ați mai auzit spunând povestea campionului de box la categoria grea, Muhammad Ali. Ali zbura către unul din meciurile sale, când avionul său a intrat într-o zonă cu turbulențe ce au început să zgâlțâie avionul încoace și încolo. Toți pasagerii, speriați, știau că atunci când pilotul anunță: “Intrăm într-o zonă cu turbulențe”, de fapt sugerează: “Dacă aveți vreun fel de credință, ar fi timpul s-o exprimați.” Pasagerii au fost instruiți să-și pună centurile de siguranță; toată lumea conformându-se, în afară de Ali. Însoțitoarea de zbor l-a atenționat, la care Ali a răspuns îndrăzneț: “Superman nu are nevoie de centură.” Însoțitoarea de zbor nu a pregetat să-i dea replica: “Superman nu are nevoie nici de avion.”

Recent, a circulat altă întâmplare amuzantă, avându-i ca protagoniști pe doi dintre cei mai proeminenți jucători de fotbal ai timpurilor noastre: Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. Ronaldo ar fi glumit spunând că Dumnezeu l-a trimis în lume pentru a-i învăța pe oameni să joace fotbal. Un reporter îi relata aceasta lui Messi, cerându-i părerea. Messi a tăcut un răstimp, după care a adăugat: “Nu-mi amintesc să-l fi trimis.” Oricine îl cunoaște pe Messi s-ar îndoi ca el a spus așa ceva. Dar anecdota este bună.

Lăsând gluma la o parte, acesta este modul în care oamenii din domeniile cele mai competitive se văd pe ei înșiși - cei mai buni, cei mai mari, superiori tuturor. Am relatat aceste lucruri pentru că vreau să atrag atenția asupra unui context mai larg. Unii dintre noi au acces la cea mai bună educație, alții au o grămadă de posibilități pentru a realiza ceea ce-și doresc. Mulți dintre noi muncim sârguincioși pentru a ne asigura o poziție bună într-o lume foarte schimbătoare. În fiecare din aceste posibile triumfuri, un simțământ de invincibilitate poate să se încetățenească în noi, în ciuda turbulențelor care apar.

Din păcate, însă, progresele materiale sau academice nu conferă implicit și înțelepciune. Așa cum spunea sarcastic cineva: "Poate că e un smart-phone, dar nu e un wise-phone (n.t. - telefon înțelept).”

Ce nesăbuit ar fi ca să lăsăm deoparte ceea ce generațiile dinaintea noastră au considerat de folos în lupta cu turbulențele vieții, doar pentru că suntem “moderni”. Nici termenul de modern nu mai este destul de bun, suntem “post-moderni”. Suntem din ce în ce mai mult ca un produs: “ultra”, “plus”, “ultraplus” etc. În procesul așa-ziselor avansări, uităm ce este necesar pentru a conserva orice realizare. Aceste valori sunt săpate în stâncă.

G. K. Chesterton își sfătuia întreptățit generația ca înainte de a dărâma orice fel de gard, ar trebui să cugete destul timp la scopul pentru care au fost înființate de fapt. Desființarea delimitărilor străvechi sau granițelor este o strădanie riscantă. Legile nu sunt doar pentru beneficiul altora, ci și pentru al nostru.

Când mă uit la lumea în care trăim, văd o realitate tristă. Autoritățile guvernamentale bâjbâie între două extreme. Demagogii cred că ei singuri contează, iar așa-numitele democrații cred că doar libertatea contează. Ambele comit o greșeala, uitând că este o lege deasupra tuturor legilor - un dătător de lege morală, Dumnezeu. Există valori referențiale după care trebuie să ne ghidăm.

Cu alte cuvinte, avem nevoie de înțelepciune ca să procesăm cunoașterea. Dar unde poate fi găsită înțelepciunea? Ironia chemării la înțelepciune din Cartea Eclesiastului este că cel care a scris-o, regele Solomon, a păstrat totul doar la nivelul scrierii de învățături minunate, dar nu a aplicat-o și în trăirea sa. A uitat legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu el și moștenirea lui - sau a ales să-l uite, deliberat. Aceasta ne amintește că a ști un lucru nu garantează și înfăptuirea lui. Înfăptuirea necesită voință și angajament.

Într-unul din proverbele sale, Solomon scrie: “Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere! Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul; ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.” (Proverbe 3:13-15). Acelasi rege ne spune: “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 1:7, 9:10).

Respectul față de Dumnezeu este locul unde începe înțelepciunea, recunoscând că El este dătătorul întelepciunii și a cunoașterii. Începând cu reverența față de Creator, vom putea să respectăm creația Sa și scopul Său pentru viețile noastre. Dumnezeul Scripturilor este Dumnezeul vieții înseși. Ce dar avem de care să ne bucurăm, ce comoară avem de păzit!

Dumnezeu ne oferă o dragoste pe care nu o merităm. Nu doar că nu este oferită prin merit, dar această dragoste crește si este întreținută prin relație personală. Remarcabil, Dumnezeu rostește un jurământ de nuntă poporului Său, angajându-Se la dragoste și credincioșie: “Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul" (Osea 2:19-20).

În schimb, primim voia lui Dumnezeu după care să trăim și în care să ne desfătăm. Nimic nu aduce mai multă armonie decât reamintirea dragostei și acceptarea voinței Sale. Nimic nu aduce mai multă frângere decât întoarcerea spatelui nostru. Cel mai mare inamic nu este unul din afară, ci unul din interiorul fiecăruia, atunci când refuzăm să ne încredințăm inimile lui Dumnezeu.

În zilele în care suntem ispitiți de gânduri de invincibilitate, să ne amintim că pozând în Superman, nu facem decât să ne asigurăm prăbușirea sau aterizarea forțată. Atingem o putere nebănuită atunci când recunoaștem Cine este atotputernic și ne închinăm în fața Lui. Mă rog ca fiecare să căutăm înțelepciunea, să ajungem la sursa ei, astfel încât El să ne ridice pe culmi glorioase pentru slava Lui.

Sursa - https://www.rzim.org/read/just-thinking-magazine/when-we-remember