De ce trebuie să așteptăm?


Așteptarea poate fi agonizantă.

Cel mai greu mi se pare să aștept atunci când nu sunt sigură de ce urmează. Am credință că totul va fi bine, dar în același timp mă pregătesc și pentru cea mai rea posibilitate. Ar fi mult mai ușor dacă aș avea garantat un sfârșit bun. Sau cel puțin o promisiune din partea lui Dumnezeu pe care să mă bazez și în care să-mi ancorez rugăciunile. Dar adesea, în timp ce aștept, Dumnezeu pare tăcut. Nu am nici o idee dacă îmi va răspunde vreodată rugăciunii, așa că întreaga mea așteptare mă face să intru într-o incertitudine întunecoasă.

Am citit și recitit Psalmul 13:1-2: "Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine? Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi?"

O, Doamne, până când? Mi-am pus această întrebare de multe ori. Dacă aș fi știut că în cele din urmă Dumnezeu îmi va răspunde rugăciunii cu "Da", totul ar fi fost diferit. Dar fără o astfel de certitudine, chiar și un "Nu" ar fi fost adesea mai ușor de acceptat decât "Așteaptă!".

Când Dumnezeu spune “NU”

În urmă cu câțiva ani, în timp ce mă aflam într-un moment greu de așteptare și incertitudine, am răsfoit Biblia în speranța că voi găsi o promisiune care să mă întărească. Am vrut să găsesc un cuvânt în care să-mi pun încrederea; un verset care să-mi ofere siguranță. Ceva, orice, de care să mă agăț.

În timp ce așteptam, am citit: „El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:20-21).

Deși admiram credința lui Avraam, acest pasaj m-a frustrat adesea. Bineînțeles că Avraam nu a șovăit niciodată. El a primit un cuvânt direct din partea lui Dumnezeu. Dacă aș fi avut și eu o promisiune de felul acesta, un răspuns sigur din partea lui Dumnezeu, atunci aș fi fost dispusă să aștept și eu cu bucurie. Avraam a putut să aștepte deoarece știa că va obține în cele din urmă ceea ce Dumnezeu i-a promis. Voiam ca Dumnezeu să-mi ofere și mie o promisiune la fel cum a procedat și în dreptul lui Avraam. Deci, am continuat să-L rog pe Dumnezeu să-mi dea un semn.

Nu am primit nimic. Nici un verset, nici o confirmare. Dumnezeu a ales să tacă, ani la rând. Iar în cele din urmă, răspunsul Lui a fost „Nu”.

La început, mi s-a părut nedrept și fără sens. M-am străduit să înțeleg acei ani aparent pierduți. Deși în tot acest timp m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, totuși am simțit că un răspuns pozitiv ar fi fost mai de folos. Timpul a trecut, dar ori de câte ori citeam acel pasaj din Romani, mă simțeam rănită. De ce nu mi-a răspuns Dumnezeu de la bun început?

Cum să așteptăm corect

Câțiva ani mai târziu, când am început să citesc din nou cartea Romani, am ezitat asupra capitolului 4 deoarece îmi amintea de perioada mea de așteptare „fără sens”. Mă simțeam atât de departe de credința pe care o avea Avraam, așa că am decis să citesc despre viața lui prezentată în Geneza. Acolo, am văzut natura umană a unui Avraam care s-a îndoit de protecția lui Dumnezeu. A mers până acolo încât a încercat să îndeplinească singur promisiunea lui Dumnezeu pentru sine, prin Agar. El a crezut că Dumnezeu are nevoie de ajutorul și ingeniozitatea lui.

Acum mă identificam pentru prima dată cu Avraam. Lupta lui cu nerăbdarea mi se părea atât de familiară. De atâtea ori am încercat să-L ajut pe Dumnezeu să-Și îndeplinească planurile cu privire la mine. Planuri pe care eu mi le făceam și care mi-ar fi oferit ceea ce îmi doream. Ceea ce credeam că merit.

Pe măsură ce studiam Geneza, am realizat că tot timpul în care Avraam aștepta, Dumnezeu lucra în taină modelarea caracterului său, învățându-l răbdarea și întărind relația lor de prietenie. În acei 25 de ani de așteptare, Avraam l-a cunoscut pe Dumnezeu într-un mod intim. După zeci de ani de așteptare, Avraam era pregătit pentru testul suprem al credinței sale, când i s-a cerut să-l sacrifice pe Isaac, fiul promisiunii. Fiul pe care îl așteptase atât de mult...

Apoi am înțeles. De ce nu am observat asta înainte? Credința lui Avraam nu era înrădăcinată în promisiunea unor urmași care să-i ducă numele mai departe. Dacă s-ar fi bazat pe împlinirea acestei promisiuni, atunci Avraam nu ar fi acceptat niciodată ca Isaac să fie sacrificat. Nu ar fi ales să se încreadă în Dumnezeu, renunțând la promisiunea făcută în urmă cu mulți ani. L-ar fi strâns puternic pe Isaac, simțind că acest fiu i se cuvine deoarece el era împlinirea promisiunii mult așteptate.

Avraam însă, nu s-a bazat pe propria înțelegere a împlinirii făgăduinței lui Dumnezeu. Dumnezeu putea să-Și împlinească promisiunea în orice mod ar fi ales, inclusiv prin ridicarea lui Isaac din morți dacă era nevoie (Evrei 11:19). Așadar, credința lui Avraam se manifesta prin încrederea lui deplină în Dumnezeu.

Cel mai prețios răspuns

Credința lui Avraam nu se baza pe promisiune în sine, ci pe Cel ce rostea promisiunea. Încrederea lui era pusă în Dumnezeu Însuși, nu în ceea ce putea să primească din partea Lui. Avraam era dispus să riște. Era dispus să facă orice i-ar fi cerut Dumnezeu. Nu urmărea un anumit beneficiu, ci se încredea pe deplin în Dumnezeul său. Avraam a rămas credincios până la capăt, știind că Dumnezeu îi va purta de grijă.

Acum am aceeași siguranță ca și Avraam – Dumnezeu îmi va purta de grijă! Din clipa în care am lăsat ca această promisiune să se întipărească în mintea și inima mea, felul meu de a aștepta s-a schimbat.

Poate că Dumnezeu tace și te face să aștepți din aceleași motive: ca să-ți mărească credința, să te facă atent la vocea Sa, să te determine să-ți dorești o relație mai profundă cu El, să-ți întărească încrederea, să te pregătească pentru slujire și pentru a te face asemenea lui Hristos.

Privind în urmă, constat că cel mai prețios răspuns pe care-l putem primi de la Dumnezeu este „Așteaptă!”. Incertitudinea ne face să ne punem toată încrederea în El, nu în ceea ce am putea primi. Dumnezeu cunoaște nevoile noastre mai bine decât le cunoaștem noi. El știe viitorul, iar perspectiva Sa este una eternă. Cu siguranță, ne va oferi cel mai bun răspuns, în momentul cel mai potrivit. După cum Paul Tripp spune: „Așteptarea nu este doar despre ceea ce voi obține la final, ci despre cine devin eu pe parcursul așteptării mele”.

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/the-unwelcome-gift-of-waiting