Zbuciumul tăcut al căminului fără copii


“N-o să poți avea copii.”

Aceste cinci cuvinte ale doctorului mi-au schimbat viața. Mi-au frânt inima. Cinci cuvinte care, cu trecerea anilor, m-au învățat să tânjesc mai mult după Dumnezeu decât după un copil.

Lipsa copiilor a afectat multe persoane din momentul în care păcatul a intrat în lume. Nenumărate femei și bărbați au experimentat dorința de a fi părinte. Unele femei s-au confruntat cu infertilitatea, chinuindu-se lună de lună pentru a rămâne însărcinate. Altele au trăit trauma unor sarcini pierdute înainte de termen. Alți bărbați și femei necăsătoriți își doresc o familie, însă căsătoria pare un vis frumos, neavând nicio perspectivă. Alții au experimentat durerea produsă de avort. Lipsa copiilor ia multe forme, însă ceea ce au în comun toate situațiile de mai sus e că fiecare își poartă povara în tăcere.

Călătoria mea cu această povară a început pe când eram o femeie de 19 ani, într-o zi de noiembrie în care doctorul mi-a spus că m-am născut cu o boală rară ce avea să facă sarcina aproape imposibilă.

De ce această povară este adesea purtată în tăcere

Neputința de a avea copii este o problemă intimă. Fertilitatea, sau lipsa acesteia, este așa de strâns legată de identitatea noastră, încât gândul de a o împărtăși cu prietenii, familia, biserica, ne face să ne simțim și mai vulnerabili. Când abilitatea noastră de a ne reproduce este compromisă, aceasta poate cauza rușine, pe lângă tristețe, deoarece lipsa copiilor contravine cu modul în care ar trebui ca lucrurile (sau noi înșine) să funcționeze. De multe ori este o povară purtată în singurătate. Nimeni nu știe că te confrunți cu această problemă, decât dacă le spui.

Plecând din cabinetul doctorului, îmi simțeam inima împovărată cu o sumedenie de trăiri. Rușinea era printre cele mai puternice. Cultura creștină cu care mă identificam promova ideea că cea mai înaltă chemare a unei femei era aceea de a fi mamă. Corpul meu era diferit, și credeam că dacă oamenii îmi vor afla secretul, mă vor trata diferit - ca și cum nu aș fi fost la fel de femeie ca restul.

Vrăjmașului îi place ca rușinea să ne țină sub tăcere, evitând privirea lui Dumnezeu și a celorlalți. Dar vocea lui Dumnezeu, viziunea Lui pentru noi și prezența Lui în viețile noastre este mai profundă și mai adevărată ca orice rușine care am putea-o experimenta trecând prin experiența infertilității.

Dumnezeu este prezent chiar și atunci când copiii lipsesc

Infertilitatea a fost primul meu contact cu suferința. Am crescut într-o familie creștină și chiar dacă am trecut prin vremuri furtunoase, părinții mei au fost întotdeauna un loc de alinare. Fiind cea mai mare dintre cei opt copii, eram obișnuită să fiu fiica cea bună și nu-mi plăcea să creez momente tensionate prin comportamentul meu. Asta m-a ținut departe de încurcături și mi-a făcut viața relativ ușoară - până la controlul acela medical.

În perioada de amărăciune care a urmat, am învățat să-L implic pe Dumnezeu în viața mea, să învăț cine este El cu adevărat. Una dintre lecțiile cele mai dragi sufletului meu este cea în care am învățat că rugăciunile mele nu-L deranjează pe Dumnezeu. Este o bucurie pentru El, nu o corvoadă, să fie prezent în viețile noastre. Este încântat atunci când copiii Lui vin înaintea Lui, se lasă în grija Lui, își varsă sufletul înaintea Lui și devin asemenea Lui.

Dumnezeu ne cheamă să venim înaintea Lui cu inimile noastre zdrobite în rugăciune. Charles Spurgeon spunea: “Necazurile noastre ar trebui să fie cai pe care să ajungem la Dumnezeu, vânturi aprige care ne împing barca spre limanul tuturor rugăciunilor. Un duh amărât poate fi un indicator al nevoii noastre de rugăciune și un imbold către acest exercițiu sfânt.”

Suferințele și întristările noastre pot deveni mijloace prin care să-L ajungem pe Dumnezeu în rugăciune.

Mângâietorul durerilor ascunse

Dacă avem dureri ascunse, nu trebuie să ezităm în a le aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Dacă nu știm cum să ne rugăm, Dumnezeu ne arată cum s-o facem, în special în cartea Psalmilor.

Când am început să împărtășesc cu alții faptul că nu pot avea copii, unii m-au dojenit, spunând că ar trebui să mă rog mai stăruitor și să am mai multă credință. Dacă aș fi procedat așa, poate că Dumnezeu m-ar fi binecuvântat cu copii. Dar partea greu de acceptat este că Dumnezeu nu ne promite fiecăruia că vom avea copii. Ne punem speranța într-un lucru greșit: Dumnezeu ne promite un singur lucru - pe El Însuși.

Am cercetat Scripturile și mi-am însușit următoarele promisiuni găsite:

  • Dumnezeu promite că nu ne va părăsi niciodată - “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20) “El Însuşi a zis: ‘Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.’ ” (Evrei 13:5)

  • Promite că ne va iubi veșnic – “Bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El şi îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor.” (Psalmul 103:17)

  • Promite că harul Lui ne este de ajuns – “Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)

  • Promite că ne va sprijini întotdeauna – “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.”(Psalmul 55:22), “El vă va întări până la sfârşit.” (1 Corinteni 1:8)

  • Ne promite ajutorul Său în nevoie – “Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!” (Psalm 54:4), “Putem zice plini de încredere: 'Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?'” (Evrei 13:6)

  • Promite că va rămâne credincios – “Mare este bunătatea Lui faţă de noi şi credincioşia Lui ţine în veci.” (Psalmul 117:2)

  • Promite că Se va îngriji de nevoile noastre – “Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19)

Împărtășește cu alții durerea ta

Încet, încet am început să-mi împărtășesc durerea cu alții. Știam că această povară era prea grea de purtat de una singură, iar comunitatea creștină este unul din darurile minunate ale lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Acest lucru nu a fost atât de înspăimântător pe cât mă așteptam eu să fie; faptul că mi-am împărtășit suferința m-a făcut să simt ca și când mi-a fost ridicată o greutate de pe umeri. Acești oameni m-au încurajat și sprijinit în cele mai negre zile.

Prieteniile adevărate sunt cizelate prin experiențe trăite împreună, mai ales prin cele dureroase. Chiar dacă lipsa copiilor este o experiență traumatizantă, prieteniile adevărate pot fi găsite și formate. Așa cum spunea C.S. Lewis: “Prietenia începe în momentul când o persoană îi spune alteia: ‘Cum? Și tu? Credeam că sunt singurul.’ ”

Să te deschizi în privința unui lucru intim poate părea o provocare, dar nu este atât de greu ca și a umbla cu povara acelui lucru de unul singur. Dă voie comunității din care faci parte să te înconjoare cu dragoste, încurajări și un umăr pe care să poți plânge.

Trupul lui Cristos ar trebui să se “bucure cu cei ce se bucură și să plângă cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Permite-le altora să plângă împreună cu tine. Nu lăsa ca neputința de a avea copii să fie o luptă dusă în tăcere. Învață să-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, fă-i pe ceilalți părtași suferinței tale, ca să te poată sprijini și îndrepta spre cer.

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/the-silent-struggle-of-childlessness