Singurul lucru pe care nu trebuie să-l pierzi niciodată


Dumnezeu ne-a dat o responsabilitate primordială, un lucru care mai presus de toate celelalte trebuie prețuit și de care depind toate aspectele vieții: să avem grijă de sufletul nostru.

De unde am ajuns la această concluzie? Din cuvântarea de rămas bun a lui Moise către poporul Israel, în cartea Deuteronom:

“Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi” (Deuteronom 4:9).

Israeliții se aflau la un pas de ceea ce au visat de generații întregi. Timp de 400 de ani au cunoscut umilința și suferința fiind robi în Egipt și timp de alți 40 de ani au învățat ce înseamnă disciplina, rătăcind în pustie. Acum, toate aceste amintiri dureroase erau în spatele lor. În față, stătea țara promisă descendenților lui Avraam - Canaan (“Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: ‘Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.'” - Geneza 12:7). Acum sosise momentul în care urmașii lui Avraam erau gata să fie părtași promisiunii lui Dumnezeu. Acel moment trebuie să fi fost extraordinar.

Dar promisiunea era însoțită de o condiție – sufletele lor trebuiau păzite! Iar dacă nu aveau s-o facă, dacă odată ce ajungeau să cunoască prosperitatea vor uita de Dumnezeu și își vor pune încrederea în altceva sau altcineva săvârșind păcatul idolatriei, Moise le făcuse de cunoscut că această decizie va avea consecințe devastatoare:

“Când vei avea copii şi copii din copiii tăi şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi, iau astăzi martori împotriva voastră cerul şi pământul că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.” (Deuteronom 4:25-27).

Mesajul acesta de avertizare nu era valabil doar pentru ei atunci, ci este valabil și pentru noi astăzi. Și noi trebuie să ne păzim sufletele.

Ce este sufletul?

Ce este sufletul cu adevărat? Biblia nu îl definește cu exactitate. Sufletul e ca dragostea – adică ai impresia că știi ce este, până ce încerci să-l definești. Apoi realizezi că încerci să vorbești despre ceva prea profund pentru a putea fi cuprins în câteva cuvinte.

În Biblie, cuvintele “suflet” (nephesh în evreiește sau psychē în greacă) și „spirit” (rûach în evreiește sau pneuma în greacă) reprezintă uneori două realități distincte. De exemplu, în Geneza 2:7, citim cum Dumnezeu l-a făcut pe Adam un suflet viu („Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”). Aici, suflet reprezintă ființa omului ca întreg – trup și spirit. Iar în Eclesiastul 12:7, citim cu spiritul sau duhul se întoarce la Dumnezeu în clipa morții. Aici, spiritul înseamnă dimensiunea ființei umane separată de trup (“până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”).

În alte contexte, Biblia folosește cuvintele suflet, spirit sau duh ca fiind sinonime. De exemplu, Rahela în timp ce murea dând naștere fiului ei, Scriptura ne relatează că “pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni - fiul durerii mele.” (Geneza 35:18). David, când își exprimă dorința după Dumnezeu, el descrie această stare ca fiind o sete sufletească – “Îmi însetează sufletul după Tine” (Psalmul 63:1). În Noul Testament, Ioan pare să transmită aceeași idee când scrie că sufletul și duhul lui Isus erau tulburate (“Acum, sufletul Meu este tulburat” Ioan 12:27; “Isus S-a tulburat în duhul Lui”Ioan 13:21). Chiar Isus Însuși ne-a spus: “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul” (Matei 10:28).

Deoarece Biblia folosește suflet și duh în situații diferite, cei mai mulți dintre noi am ajuns la concluzia că suflet reprezintă ceea ce Pavel numea esō anthrōpos – omul nostru dinăuntru (Efeseni 3:16, 2 Corinteni 4:16).

Partea cea mai importantă din tine

În lumina Bibliei, am putea defini sufletul ca fiind partea cea mai esențială a unei ființe umane. Sau cum Dallas Willard, scriitor și filosof american, susține: “Sufletul este cel mai important lucru despre tine. Este viața ta.” Sufletul deci, este partea aceea esențială a vieții. Este ceea ce însuflețește trupul și continuă să trăiască după ce materia moare.

Poate ne este greu să definim sufletul pentru că nici noi, nici oamenii de știință nu știm ce înseamnă viața sau conștiința în adevăratul sens al cuvântului. Dar, cu siguranță ne este ușor să admitem că atunci când cineva moare, partea aceea esențială nu mai este. Trupul său a fost ceva prețios, dar nu cel mai esențial lucru. Sufletul, duhul, omul lui dinăuntru era ceea ce îl reprezenta cu adevărat.

Viața este un mister pentru că existența Dumnezeului Însuși este un mister. Nu putem defini existența Sa. El pur și simplu trăiește. De aceea Dumnezeu face referire la El Însuși ca fiind: “Eu sunt Cel ce sunt!” (Exod 3:14). Dumnezeu este o realitate. Noi suntem o realitate pentru că El a fost întâi. Fiecare dintre noi a devenit un suflet viu pentru că Viața, Suflarea și Sursa tuturor sufletelor a suflat suflare de viață în noi.

Trebuie să-ți păzești sufletul

Asta ne face să înțelegem de ce Moise a adus la cunoștința israeliților această poruncă cu mare greutate înainte de a intra în Țara Promisă și de ce scriitorul cărții Evrei folosește eșecul lor ca un exemplu când ne relatează: “Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.” (Evrei 4:11).

Dumnezeu este viață și viața vine din Dumnezeu. El singur este sursa și susținătorul acelei părți esențiale a ființelor noastre. („În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” Ioan 1:4; “Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Coloseni 3:4).

Ca să trăiești și să definești viața separat de Dumnezeu înseamnă idolatrie. Idolatria nu înseamnă altceva decât să uiți de Dumnezeu: “ia seama asupra ta şi veghează ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă;” (Deuteronom 4:9).

Să uiți de Dumnezeu înseamnă să săvârșești un păcat – să dai uitării realitatea, adevărul absolut și viața veșnică – așa se explică de ce “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).

A-ți păzi sufletul înseamnă să-ți dai toată silința pentru a nu-L uita pe Dumnezeu. Sau s-o spunem într-o formă pozitivă – să faci orice îți stă în putință pentru a-L păstra pe Dumnezeu în mintea și în inima ta, să-ți aduci aminte cine este adevărul, cine este viața și ce înseamnă să trăiești. (“Căci, pentru mine, a trăi este Hristos.” Filipeni 1:21).

Cum să-ți păzești sufletul

Pentru a-L putea păstra pe Dumnezeu în noi, și pentru a ne aduce aminte de Cuvântul Său, El ne-a oferit biserica. Când ne întâlnim la închinare regulat (“Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii” Evrei 10:25), când ne învățăm unii pe alții și ne închinăm împreună (“Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti.” Coloseni 3:16), când luăm Cina împreună (“Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.” - 1 Corinteni 11:26), când ne rugăm împreună (“Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa.”Efeseni 5:18), când ne încurajăm unii pe alții să-L căutăm pe Dumnezeu zilnic în Cuvântul Lui (“Ferice de omul care își găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”Psalmul 1:2) sau când ne îndemnăm unii pe alții la rugăciune (“Când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău.” Matei 6:6) - când facem toate aceste lucruri, ne ajutăm unii pe alții să Îl păstrăm pe Dumnezeu în conștiința, în mintea și în inima noastră. Frații din biserică sunt darul pe care Dumnezeu ni l-a oferit ca să ne ajute să ne păzim sufletele.

Dar, “atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, să luăm dar bine seama ca niciunul din noi să nu se pomenească venit prea târziu.” (Evrei 4:1). Promisiunea aceasta vine la noi însoțită de o condiție – trebuie să ne luptăm pentru a ne păzi sufletele (“Căutaţi să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.”2 Petru 1:10); altfel, vom avea parte de un sfârșit îngrozitor – “Cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat Cuvântul lui Dumnezeu şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este adăpat şi rodeşte o iarbă folositoare, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” (Evrei 6:4-8).

Sufletul tău, partea aceea esențială a ființei tale este un dar inestimabil. Isus Hristos, adevărata sursă a vieții, a murit pentru a înlătura datoria impusă de păcat pentru ca sufletul tău să trăiască veșnic, fiindcă “darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică” (Romani 6:23).

Sufletul tău este singurul element în care poți primi și prin care poți simți cel mai extraordinar dar divin – Dumnezeu Însuși.

Astfel, cea mai mare responsabilitate a ta, singurul lucru deasupra tuturor celorlalte de care trebuie să ai grijă, și de care depinde toată viața ta, este să îți păzești sufletul! Fă tot ce îți stă în putință ca să Îl păstrezi pe Dumnezeu în inima și în conștiința ta.

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/the-one-thing-you-must-never-lose