Nu-ți irosi viața


Nu este obligatoriu să cunoști multe lucruri pentru ca viața ta să facă o diferență semnificativă în lume. Dar este absolut necesar să știi câteva lucruri mărețe care contează, și apoi să fii gata să trăiești sau să mori pentru ele. Oamenii care fac o diferență majoră și trainică în lume, nu sunt oamenii care au condus sau au realizat multe, ci sunt acei oameni care au fost transformați și s-au lăsat conduși de acele câteva lucruri mărețe.

Dacă îți dorești ca viața ta să conteze, dacă vrei ca efectul de undă cauzat de pietricelele ce le-ai aruncat în apă să devină valuri care ajung până la marginile pământului și se rostogolesc timp de secole, până în eternitate, nu trebuie să ai un IQ ridicat. Nici nu trebuie să fii bogat sau foarte frumos. Nu trebuie neapărat să faci parte dintr-o familie nobilă, cu renume sau să fi urmat o școală de prestigiu. Trebuie doar să știi câteva lucruri extraordinare, maiestuoase, neschimbatoare, statornice, evidente, simple dar glorioase, să fii marcat de acestea și să devii un om plin de pasiune și de ardoare pentru ele.

Sunt convins că nu oricine citește aceste rânduri își dorește ca prin viața lui să aducă o diferență în lume. Cei mai mulți dintre oameni nu-și doresc să influențeze pe alții, să-i inspire sau să cunoască acele lucruri glorioase. Cei mai mulți își doresc să fie plăcuți de ceilalți. Dacă cei din jur i-ar plăcea, ar fi cei mai împliniți. Sau dacă ar obține acel job, dacă s-ar căsători cu o femeie sau un bărbat suficient de frumos, dacă ar avea niște copii frumoși și cuminți, o mașină spectaculoasă, multe weekend-uri lungi petrecute cu acei prieteni foarte buni, o pensie bunicică și o moarte ușoară, fără să-și pună problema iadului, atunci, dacă le-ar avea pe toate acestea, ei ar fi cei mai fericiți – chiar fără Dumnezeu.

Asta se numește tragedie.

Acum trei săptămâni (19 Aprilie 2000) am aflat de marea catastrofă ce a avut loc în cadrul Asociației Baptiste de Sănătate – Cameroon (CBC Health Services). Ruby Eliason și Laura Edwards, doi misionari doctori, au murit în urma unui accident de mașină îngrozitor în Cameroon, Africa. Conform spuselor unui martor, pastorul Ngoh David, mașina în care se aflau șase medici misionari s-a oprit pe marginea unor stânci, moment în care cele două femei au căzut în gol, pierzându-și viața. Ruby avea peste 80 de ani. Nu se căsătorise niciodată, dar și-a dedicat viața unui singur scop: să-L facă pe Hristos cunoscut celor săraci, bolnavi și uitați de lume. Laura era și ea în vârstă, o femeie văduvă care slujea ca doctor în cadrul aceleași asociații alături de Ruby, în Cameroon.

Mașina s-a defectat. Au ajuns în prăpastie și au murit pe loc.

În momentul în care am aflat de această catastrofă am început să mă frământ și să mă întreb ce înseamnă o tragedie. Două vieți conduse de același scop măreț, fără să aștepte nimic în schimb, ajutându-i pe cei săraci pentru gloria lui Dumnezeu, în timp ce alți pensionari își risipesc ultimii ani ai vieții pe mărunțișuri.

Nu, această întâmplare nu este o tragedie. Asta înseamnă glorie!

O să citez din revista Reader’s Digest (revistă americană de familie de interes general) ce înseamnă o tragedie: “Acum 5 ani, Bob și Penny s-au pensionat înainte de vreme la vârsta de 59, respectiv 51 de ani. Astăzi locuiesc în Punta Gorda, Florida, iar bătrânețea au decis să și-o petreacă în liniște călătorind cu iahtul, jucând softball și colecționând scoici.“

Asta înseamnă tragedie. Astăzi se investesc milioane de dolari pentru a-i face pe oameni să creadă că îmbrățișând acest vis tragic, ei vor avea împlinire.

Citind aceste rânduri mă rog să nu fii prins în mreaja visului american. Din toată inima mă rog: nu te lăsa înșelat de acest vis în care îți dorești să ai o casă mare, o mașină frumoasă, un job bun, o familie frumoasă, o pensie bună și liniștită colectând scoici pe malul mării și atât. Nu crede că aceste lucruri îți vor aduce împlinire în ultimele tale clipe de viață, chiar înainte de a te prezenta în fața Creatorului tău și al întregului Univers pentru a da socoteală de toată purtarea ta: “Doamne, uite, aici este colecția mea de scoici! Uită-te și la iahtul meu și la toate câte am adunat.”

Nu-ți irosi viața. Nu o irosi...

Sursa - https://www.desiringgod.org/messages/boasting-only-in-the-cross/excerpts/dont-waste-your-life