Generația Instagram


O cascadă spectaculoasă m-a făcut conștient de felul în care obiceiul de a-mi folosi telefonul se transmite copiilor mei.

North Shore, țărmul Lacului Superior, se află în jumătatea nordică a Minnesotei. De la Duluth până la granița canadiană se întind 240 km de țărm ce găzduiesc stânci impresionante, formațiuni stâncoase impunătoare și bolovani colțuroși. Imaginea aceasta este de-a dreptul dramatică. Stâncile țărmului sunt atât de înalte, iar lacul este atât de întins încât marea adunătură de ape pare să fie fără sfârșit. Aceasta era imaginea noastră, dintr-o cabană de pe un deal de deasupra lacului, unde am găzduit vara trecută împreună cu familia. Pădurea era orientată spre apus, marginea țărmului se pierdea lung în apă, iar stâncile înalte produceau o serie de cascade uimitoare.

De-a lungul celor 240 km pot fi vizitate 130 de cascade. Una dintre ele se afla la aproximativ 300 de metri în vale, sub cabana unde am locuit noi vara aceea. O cascadă superbă, răsunătoare, de aproximativ 8 metri lungime ce se spulbera într-un iaz imens, la fel de superb. Jos, se întrezăreau pereții și fundul de bazalt. Iazul se scurgea într-un râuleț, pe cealaltă parte. Pe fundul apei se putea vedea stânca închisă la culoare, măcinată și sculptată de puterea apelor de-a lungul timpului. Culoarea apei avea o nuanță roșiatică, dar marea adâncime o făcea să pară închisă la culoare, ca cerneala. De cealaltă parte a iazului, printre stânci, se strecurase îndrăzneț un copac noduros. Una dintre crengile cele mai groase trecea deasupra iazului, de care era legată o frânghie. De pe una dintre stânci, puteai să te balansezi deasupra apei. Una dintre zile ne-am petrecut-o lângă iazul acesta retras, la baza cascadei învolburate.

Care este ideea?

Iată întâmplarea pe care mi-o aduc cel mai bine aminte, parcă ar fi fost ieri: Soarele strălucea tot mai tare și afară deja se făcuse destul de cald. Fiul nostru de 15 ani începuse să exploreze împrejurimile și cuprins de suficient curaj, veni să ne întrebe dacă poate sări de pe stânca de deasupra cascadei, în iazul adânc. Eu și soția mea, uitându-ne unul la altul, la cascadă, la stâncile care intrau și ieșeau afară din apă, i-am răspuns: “Nici vorbă. Te poți răni grav. Nu poți să știi ce se ascunde sub apă.” Așa că, fiul nostru se mulțumi cu înălțimi mai mici de 2-3 m, de unde începu să sară în repetate rânduri.

Era trecut de ora amiezei și, ca de nicăieri, își făcură apariția trei băieți tineri, chiar deasupra cascadei. Păreau să fie lucrători rutieri pentru că aveau urme de asfalt pe haine. Doborâți de căldură, își dădură hainele jos și primul dintre ei sări de pe marginea cascadei direct în iazul adânc ca și când ar fi făcut asta de câțiva ani (probabil așa și era). Al doilea îl urmă întocmai. Nici nu sări bine, că primul băiat era deja înapoi sus, pe marginea cascadei, gata pentru o a doua săritură. După câteva sărituri răcoritoare, se îmbrăcară la loc și se făcură nevăzuți.

Toate argumentele aduse mai devreme fiului nostru se năruiră. Cuprins de un avânt puternic, veni să ne întrebe din nou dacă poate sări și el.

“Bine! Vrei să sari? Te las cu o singură condiție. Nu o să te filmăm. Nici eu, nici mama ta. Doar așa poți să sari”, i-am spus. Vă puteți imagina ce a urmat. Cu mâinile ridicate și plin de exasperare ne răspunse: “Atunci de ce să mai sar? Care-i ideea la toată treaba asta?”

Momentul în care am învățat ceva

Doar l-am torturat din punct de vedere emotional? Probabil. A fost cu siguranță o lecție practică pe care n-am putut s-o trec cu vederea.

La un moment dat în perioada social media, puteam să împărtășim cu ceilalți lucruri pe care deja le-am realizat. Erai acasă, la birou și-ți aminteai: “O, am fost la acel eveniment săptămâna trecută. Cred că am câteva poze pe aparatul de fotografiat. Aș putea posta una dintre ele pe Facebook.”

Acele vremuri sunt demult apuse. Acum, la orice eveniment ne gândim cum să pozăm ca să-i informăm imediat pe ceilalți unde ne aflăm și cu cine. Social media ne-a transformat viața într-o scenă. Noi înscenăm totul. Noi poziționăm camera. Oamenii din jurul nostru devin actori și actrițe. Noi devenim și director și producător de film. Chiar actor principal dacă este nevoie. Momentele distribuite devin mici piese de teatru.

În fond, a împărtăși cu ceilalți momentele importante nu este un lucru rău. Dar de cele mai multe ori o facem fără să ne gândim prea mult. Din instinct. Așa apare pericolul - fără să gândim.

În altă ordine de idei, l-am lăsat pe fiul nostru să sară. A supraviețuit; și el, și noi. L-am și filmat, dar am făcut o înțelegere cu el – va putea să împărtășească înregistrarea online cu prietenii lui, doar după ce se va întoarce acasă. Pe lângă asta, a trebuit să renunțe la telefon pentru următoarele două zile, pentru a se putea bucura din plin de ultimele zile de vacanță.

Sharenting = Share + Parenting (Distribuirea și datoria părintească)

Acum mă amuză întâmplarea noastră, dar realitatea tristă este că fiul meu urmează un tipar pe care eu l-am întipărit în ființa lui în mod inconștient. Pentru ultimii zece ani, el a fost un actor în fața iPhone-ului meu.

Asta se numește ‘sharenting = share + parenting’ – un termen folosit pentru părinții care distribuie o mulțime de lucruri despre copiii lor, online. Noi, părinții, postăm pozele copiilor noștri de la naștere, primii pași, primul zâmbet, primele cuvinte – toate au fost stocate și distribuite pe Facebook sau Instagram.

Cu alte cuvinte, acest fenomen al selfie-urilor este un produs al sharenting-ului. Suntem o generație de părinți care ne-am crescut copiii în fața camerelor de fotografiat. Acum, începem să vedem impactul obiceiurilor noastre. Suntem creaturi care imită, copiază obiceiuri și comportamente pe care le vedem la cei de lângă noi (Romani 12:2, 1 Corinteni 4:16, Filipeni 3:!7, 1 Tesaloniceni 1:6, Evrei 13:7, 3 Ioan 11).

Parteneriatul tehnologic

Toate impulsurile noastre digitale, selfie-urile și sharenting-ul reprezintă produsul unei relații tehnologice revoluționare:

Social Media

+

Cameră foto

+

Internet

Contopirea celor trei a format percepția noastră despre noi înșine și proiecția sinelui nostru sau orice altceva de felul acesta.

Instagram

Ca să vedeți cu câtă putere poate o platformă web să ne influențeze obiceiurile, o să vorbesc despre Instagram, aplicația aceea foarte populară apărută acum 7 ani. Instagram are acum peste 700 milioane de utilizatori activi în fiecare lună. Doar astăzi, 95 de milioane de noi fotografii au fost încărcate pe această platformă. Dacă Facebook a devenit un teren pentru tot felul de dezbateri explozive, Instagram a apărut ca o gură de aer pentru social media. Aplicația pare a fi în mare parte un loc prietenos și pașnic pentru orice utilizator – un fel de refugiu.

Instagram a schimbat marketingul vacanțelor

Un articol despre VRBO (Vacation Rentals By Owner – Case de vacanță pentru închiriat direct de la proprietari) din Palm Springs – California, cita pe unul din fondatorii și editorii unui site web despre tendințe în design interior, Jaime Derringer care spunea: „Aceasta este generația Instagram care își dorește o experiență asociată cu o anumită zonă. Iar în Palm Springs asta înseamnă deșert, soare, palmieri și o casă modernă specifică locului. Generația aceasta vrea să viziteze locuri care sunt vrednice de Instagram, pentru că și-au transformat viețile într-un conținut digital.”

Vacanța trebuie să producă obligatoriu un conținut ce poate fi distribuit. Așa că, dacă cineva vrea să închirieze o casă, trebuie neapărat să fie vrednică de a fi distribuită pe Instagram. Până și companiile locale de activități în aer liber încep să-și facă publicitate promițând clienților lor: „Îți vom asigura un cadru pentru un selfie perfect în timpul cățărărilor.”

Prin Instagram ne validăm călătoriile și vacanțele.

Instagram a schimbat marketingul îmbrăcămintelor

În 2003, tinerii cheltuiau în jur de 30% din bugetul lor pe haine. Acum, doar 20%. De ce? Prețul tehnologiei a crescut. Mai puțin de jumătate din tinerii din vremea respectivă aveau un telefon. Astăzi, ai trece drept un ciudat dacă nu ai avea un smartphone. Ziarul New York Times pune această scădere pe seama creșterii costurilor telefoanelor mobile. Mulți dintre adolescenți sunt de părere că o husă de telefon și niște căști la modă spun mult mai multe despre tine decât orice haină ai îmbrăca.

Ken Perkins, expert în vânzări, a studiat scăderea vânzărilor de îmbrăcăminte pentru adolescenți și a făcut următoarea declarație: „Tinerii au devenit mai interesați de show-urile la care pot apărea, de restaurantele la care pot mânca, de evenimentele sportive la care pot merge, toate, pentru a le putea posta pe Instagram. Sunt mai interesați de toate acestea mai mult decât de garderoba lor.”

Îmbrăcămintea trebuie să fie și ea vrednică de Instagram, într-adevăr, dar banii acestei generații se îndreaptă mai mult spre experiențele ce pot fi împărtășite cu ceilalți utilizatori.

Instagram a schimbat momentele noastre devoționale

“Nu contează ce verset alegi să postezi, trebuie doar întotdeauna să fii sigur că ai subliniat mai multe versete, cu mai multe culori. Pentru că, la urma urmei, care e motivul pentru a avea momente devoționale dacă nimeni nu știe despre ele?” spunea comedianul Jon Crist. Apoi, după ce explica cum să poziționezi corect lucrurile din jurul Bibliei, adăugă:” Și țineți minte, orice husă de piele arată extraordinar cu acel filter Valencia.”

Deci, care e motivul pentru care avem clipe devoționale, dacă nu le distribuim nicăieri? Mulțumită Instagramului, orice moment intim cu Dumnezeu a devenit o artă.

Să mergem mai departe – postăm pe Instagram momentul deschiderii unui concert, farfuria cu mâncarea neatinsă, locul pentru părtășia sufletească neexperimentată, începutul unei vacanțe dorite – toate, înainte de a trăi noi înșine experiența respectivă.

Social media nu a devenit doar un scenariu în timp real, dar și o prezicere a viitorului apropiat. Împărtășim cu ceilalți ceea ce nici noi nu am experimentat încă. Ne găsim mereu rămași în urmă, încercând să ajungem la standardul persoanei noastre, pe care noi înșine l-am creat pe contul de Instagram.

Obiceiurile mele îi condiționează pe ceilalți

Trăim online, și asta ne place! Nu suntem victime ale erei digitale. Nimeni nu ne forțează să trăim în spațiul virtual. Noi vrem de bună voie să stăm acolo. Vrem să fim întreținuți, să facem parte din lumea digitală, să evadăm din plictiseala care ne caracterizează.

Frica de deconectare poate fi un zbucium interior. Conectarea este o dependență, așa că suntem legați, robiți – nu ne putem opri. După cuvintele unui psihiatru, telefonul este ca o “pompă portabilă de dopamină”, iar copiii și tinerii preiau instrucțiunile de folosire de la noi.

Așa că nu am fost foarte surprins să văd ultimele știri: “Copiii de 13 ani sunt tratați de dependența produsă de telefonul mobil.” Fie că vrem, fie că nu vrem, transmitem celor de lângă noi obiceiurile noastre.

Întorcându-mă la fiul meu de pe marginea cascadei, nerăbdător să fie înregistrat și postat online, sunt conștient că el a fost crescut să acționeze în felul acesta. Port încă unele poveri ale vinovăției pentru acest comportament al lui. Cred că primul pas pe care-l pot face pentru copiii mei pentru a-i ajuta să navigheze sigur în lumea social media, nu constă în îngrădirea lor din punct de vedere digital. Cred că eu și mama lor suntem primii care trebuie să ne ridicăm privirea din telefoane și să renunțăm noi înșine la obiceiurile care ne domină viața și timpul liber.

Cât de des ne văd cei tineri verificându-ne notificările, holbându-ne la filmulețe virale sau râzând la diferite poze amuzante? Comportamentul nostru îi influențează. Cu toții simțim același impuls care ne face să ne întoarcem iar și iar la telefon, indiferent de aplicațiile pe care le preferăm. Trebuie să lucrăm împreună pentru a renunța la ceea ce ne condiționează viața.

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/instagram-generation