Va trebui să dezamăgești pe cineva


Cum îți petreci timpul? De ce spui da în fața anumitor lucruri și nu în fața altora? Spui da și nu lucrurilor potrivite? Aceste întrebări sunt descurajatoare și revelatoare.

Celor mai mulți dintre noi ne-ar plăcea să credem că spunem da sau nu în fața angajamentelor noastre bazate pe obiectivele clare și pe o evaluare logică a ceea ce pare cel mai important pentru noi. Dar, destul de des, nu facem asta. Dimpotrivă, în majoritatea situațiilor luăm decizii bazate pe o evaluare subiectivă a ceea ce considerăm noi că vor crede ceilalți despre noi, dacă facem sau nu un anumit lucru.

Cum ne consideră alți oameni sau cum credem noi că ne consideră alții are o influență extraordinară asupra modului în care alegem să ne folosim timpul. Puși față în față cu realitatea aceasta – felul în care tânjim după aprecierea celorlalți și ne este frică de desconsiderarea lor – suntem forțați să recunoaștem adevăruri umilitoare despre noi, și, totodată, să ne impunem o atitudine de pocăință și o schimbare inconfortabilă a caracterului și a faptelor noastre.

Dar luând în considerare cât de scurte sunt viețiile noastre, și cât de limitate sunt resursele noastre de energie, și nu numai, trebuie să fim atenți la ceea ce Dumnezeu ne spune fiecăruia dintre noi prin apostolul Pavel: “Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5:15-17)

Un mod prin care să ne examinăm cu atenție modul în care ne folosim timpul și energia este să-l invităm pe Duhul Sfânt să ne cerceteze inimile și să ne conștientizeze în ce situații suntem influențati prea mult să spunem da sau nu de frica oamenilor.

O întrebare surprinzător de clarificatoare

Am participat recent la o conferință în care au fost prezenți lideri ai unui minister care au fost rugați să descrie modul în care reușesc să rămană concentrați pe chemarea lor de bază, în timp ce trebuie să facă față multor alte cerințe. Unul dintre vorbitori ne-a pus această întrebare: Pe cine sunteți voi dispuși să dezamăgiți?

La început acest lucru ar putea părea ca un mod negativ și, probabil, lipsit de iubire, de a decide ce ar trebui sau nu ar trebui să facem. Dar, de fapt, nu este așa. Dimpotrivă, aceasta este o întrebare clarificatoare. Nu ne întreabă care sunt oamenii pe care decidem să nu îi iubim, ci ne întreabă ceea ce urmărim să obținem cu adevărat în angajamentele noastre. A cui aprobare o căutăm? A lui Dumnezeu? A altor oameni? A cărora dintre ei?

Cred că la acesta s-a referit Isus cand s-a apropiat de Marta în Luca 10:38-42. Marta era “împărțită/copleșită cu multă slujire” (Luca 10:40). Îmi imaginez că aproape toată lumea din casa ei a crezut că face un lucru bun. Inclusiv ea a crezut acest lucru, motiv pentru care L-a rugat pe Isus s-o îndemne pe Maria să o ajute. Din atitudinea Martei ne dăm seama că ea nu părea să fie conștientă de propriile motivații. Dar Isus era. El a văzut motivațiile cu adevărat importante ale Martei și ale Mariei în raport cu faptele lor.

Marta era “îngrijorată și frământată pentru multe lucruri” (Luca 10:41). Din această caracterizare, reiese faptul că angajamentul Martei era motivat de sentimente de anxietate și îngrijorare, nu de iubire. Înțelegând contextul în care se aflau, este rezonabil pentru Marta să își însușească anumite sentimente de neliniște, gândindu-se la ce ar crede toate celelalte gospodine despre ea, dacă s-ar fi așezat și ea la picioarele lui Isus, ascultându-L, cum a facut Maria, fără a termina treaba în casă.

În antiteză cu Marta, Maria “și-a ales partea cea bună” (Luca 10:42). Observând superficial acestă situație, am putea concluziona că Marta a ales partea cea bună, iar Maria a fost neînțeleaptă. Consider că însăși Maria a simțit acestă ironie a situației. Ea o cunoștea pe Marta foarte bine. De asemenea, cred că Maria era conștientă de faptul că o dezamăgește pe Marta ascultându-L pe Isus, în loc să o ajute să-i servească pe oaspeți. Dar, în acel moment, Maria a fost dispusă mai mult să o dezamăgească pe Marta, decât pe Isus. Iar Isus a apreciat această decizie.

Întrebarea revelatoare pentru Marta era: pe cine era ea dispusă să dezamăgească?

Noi slujim celor pe care nu dorim să îi dezamăgim

Această întrebare ne revine și nouă: Pe cine suntem dispuși să dezamăgim? Sau să nu dezamăgim?

Cu toții vrem să slujim celor pe care dorim să nu îi dezamăgim. Iar aceasta, nu constituie neapărat un lucru rău, deși, cu siguranță în anumite situații poate deveni dăunător pentru noi. Dumnezeu ne-a creat să funcționăm în modul acesta. El ne-a făcut să devenim motivați de ceea ce iubim, iar nouă întotdeauna ne este frică să nu dezamăgim persoanele dragi.

Apostolul Ioan a spus: “În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18). Ioan face referire la un alt fel de frică, frica de pedeapsă sau de condamnare. Mai exact, prin acest verset, Ioan evidenția faptul că fiind copil al lui Dumnezeu nu mai trebuie sa trăiești în frica de mânia Lui.

Dar dragostea perfectă produce într-adevăr o anumită frică: “Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta și din tot sufletul tău.” (Deuteronomul 10:12).

Acest fel de frică nu este doar teroarea indusă de mânie, ci este teama pe care o avem când nu vrem să dezamăgim pe cei pe care îi iubim cu adevărat. Acest fel de frică: “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui! ” (Psalmul 100:2) este teama care vine din gândul de a dezamăgi Cel pe care Îl prețuim cel mai mult. Noi ne temem să ne pierdem comoara.

Alegeți astăzi cui vreți să slujiți

Dar slujirea celor pe care nu dorim să îi dezamăgim poate deveni un lucru foarte rău, chiar înfricoșător, dacă dragostea noastră este idolatră. Dacă, fie din îngrijorare, neliniște, ambiție egoistă, narcisism sau altă iubire păcătoasă, suntem motivați de acceptarea altcuiva, în loc de aprobarea lui Dumnezeu, atunci slujirea noastră poate deveni distrugerea noastră.

Important de amintit este faptul că, asemenea Martei, s-ar putea să nu fim pe deplin conștienți de propriile noastre motive. S-ar putea să credem că facem lucruri bune, folositoare. Un indicator la care trebuie privit este cât de des ne simțim "nerăbdători și tulburați". Observați că nu am spus "obosiți". Este clar din Noul Testament că Dumnezeu poate să ne dea un volum mare de muncă, suferință și chiar persecuție. Dar, un duh neliniștit și tulburat poate apărea în urma motivației și eforturilor noastre de a mulțumi persoanele nepotrivite.

Dacă este adevărat, probabil că suntem datori unei reevaluări a angajamentelor noastre legate de timp. Trebuie să cerem Duhului Sfânt să ne cerceteze inimile și să încerce gândurile noastre (Psalmul 139: 23). De altfel, ar trebui să ne punem această întrebare grea: pe cine suntem dispuși să dezamăgim? Sau pe cine nu suntem dispuși să dezamăgim? Suntem oare dispuși să-L dezamăgim pe Dumnezeu? Suntem dispuși să îi dezamăgim pe ceilalți? Suntem dispuși să dezamăgim propriile noastre preferințe egoiste?

Toate aceste întrebări ne pot ajuta să înțelegem care sunt motivațiile noastre.

În cazul în care suntem tentați să evităm răspunsurile, să ne amintim că viața este prea scurtă și că Dumnezeu este prea prețios pentru a risipi anii și puterea noastră de teama omului. Iosua ne îndeamnă din trecutul îndepărtat: "Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” (Iosua 24:15).

Să răspundem cu el: Noi îi slujim lui Dumnezeu, cu toată inima și cu tot sufletul nostru în bucuria fricii inspirată de iubire (Deuteronom 10:12, Psalmul 100:2).

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/you-must-disappoint-someone