Șapte semne subtile ale mândriei


Mândria te ucide. Pentru totdeauna.

Mândria este păcatul care te ține departe de nevoia unui Salvator. Cei care consideră că sunt sănătoși nu vor contacta niciodată un doctor, nu-i așa? Pe cât de distrugătoare este mândria, pe atât de greu este s-o identifici. Când vine vorba să ne analizăm inimile, ne va fi greu s-o facem atât timp cât ne confruntăm cu ea.

Mândria ne va diminua capacitatea de a vedea clar lucrurile și ne va oferi o perspectivă denaturată a realității. Va merge până acolo încât să ne îmbrace urâțenia păcatului în ceva frumos și atractiv.

Momentele confortabile în care ne simțim cei mai mulțumiți cu noi înșine ar trebui sa fie momentele care să ne dea cel mai mult de gândit. În astfel de momente trebuie să ne reamintim că nimic bun nu locuiește în firea noastră pământească. Ar trebui să ne îmbrăcăm în acea smerenie asemănătoare cu a lui Hristos și să identificăm cu seriozitate urmele secrete de mândrie din inima noastră.

Jonathan Edwards, în eseul său “Undetected Spiritual Pride” (Mândria spirituală neidentificată) evidențează șapte simptome meschine ale mândriei:

1. Cicăleala

În timp ce mândria ne face orbi la orice este în neregulă cu noi înșine, ea ne împiedică să vedem ce este bun în ceilalți. Îi cernem și-i judecăm, până rămânem doar cu imperfecțiunile lor, pe baza cărora ne vom forma o impresie despre ei.

Atunci când ascult o predică sau citesc un pasaj, mândria este cea care mă tentează într-un mod teribil să sar peste propria-mi analiză și să încep să mă gândesc la oamenii care “chiar ar trebui să audă asta”.

Edwards scrie:

“O persoană se dovedește a fi mândră din punct de vedere spiritual, în momentul în care găsește imperfecțiuni în viețile celorlalți creștini. Creștinul cu adevărat umil este prea ocupat să înlăture răul din viața lui, încât nu își poate permite să fie ocupat cu identificarea greșelilor din viața altora.”

2. Atitudinea aspră

Cei care suferă de boala mândriei vorbesc despre păcatele altora cu dispreț, iritație, frustrare și judecată. Mândria noastră se simte în siguranță în timp ce-i înjosim pe alții pentru faptele lor. Se simte bine când facem glume pe seama celor de lângă noi. Se ascunde în spatele rugăciunilor rostite pentru prietenii care sunt robiți de diferite obiceiuri păcătoase.

Din nou, Edwards spune: “Creștinii trebuie să se trateze unii pe alții cu aceeași umilință și blândețe pe care Hristos le-a oferit-o.”

3. Superficialitatea

Când inima este cuprinsă de mândrie suntem mult mai preocupați de percepția celorlalți despre noi, decât de starea reală a inimii noastre. Luptăm împotriva păcatelor care impactează imaginea noastră bună și facem pace cu cele pe care nu le cunoaște nimeni. Astfel, avem succes în ariile de sfințenie care pot fi observate de ceilalți, dar ne pasă prea puțin de disciplinele care au loc în ascuns.

4. Auto-apărarea

Cei care se bazează doar pe puterea dreptății și justificării lui Hristos, găsesc un loc de apărare sigur împotriva atacurilor celui rău și a oamenilor care caută să facă rău.

Adevărata umilință nu este doborâtă și nici nu se așază într-o poziție defensivă în momentul în care este provocată sau mustrată, ci dimpotrivă, continuă să facă binele, încredințându-se pe deplin Celui ce rămâne veșnic credincios.

Edwards scrie: “Cu cât lumea este mai împotrivitoare, cu atât un creștin cu adevărat umil va fi mai tăcut și mai liniștit. Afară de cazul în care se află în odăița lui de rugăciune; acolo el nu va fi tăcut.”

5. Îngâmfarea înaintea lui Dumnezeu

Un creștin umil Îl abordează pe Dumnezeu cu o siguranță smerită în Isus Hristos. Dacă, fie “siguranță”, fie “smerită”, lipsesc din ecuație, atunci inimile noastre, cel mai probabil sunt pline de mândrie.

Poate suntem plini de îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, dar dacă nu suntem atenți, este posibil să uităm că El este Dumnezeu, iar noi nu suntem decât oameni.

Din nou, Edwards scrie: “Unii creștini, în marea lor bucurie înaintea lui Dumnezeu, nu au acordat atenția cuvenită poruncii din Psalmul 2:11 - "Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.”

Alți creștini nu simt nicio siguranță în prezența lui Dumnezeu. Ceea ce poate părea umilință, nu este decât o altă formă a mândriei. În astfel de momente, un creștin fără încredere în Dumnezeul Salvator mărturisește că păcatele sale sunt mult mai mari decât puterea de răscumpărare a harului. El pune sub semnul întrebării puterea sângelui lui Hristos, fiind focusat pe el însuși, nu pe Salvatorul său.

6. Nevoia de atenție

Mândria este flămândă după atenție, respect și închinare - de toate formele. Am putea spune că este o formă nerușinată de auto-proclamare. Un fel de nevoie care trebuie satisfăcută.

Poate că dorința obsesivă ce o avem pentru căsătorie se datorează faptului că suntem flămânzi după atenție și tânjim să fim adorați. Poate că dorința aprinsă pentru a avea mașina aceea, casa aceea sau cariera aceea ne macină zi de zi pentru că tânjim după cinstea care vine din partea oamenilor, nu din partea lui Dumnezeu.

7. Neglijarea altora

Mândria are preferințe. Onorează pe cei care lumea îi consideră vrednici de onoare, dând mai multă cinste cuvintelor, dorințelor și nevoilor lor. Simțim un fior și o emoție când oamenii cu influență ne recunosc și ne acceptă. În mod conștient sau inconștient trecem pe lângă cei slabi, neatractivi și supărători pentru că nu sunt capabili să ne ofere multe.

Poate mulți dintre noi ne confruntăm cu mândria și nu am realizat asta până acum. Există rezolvare. Mărturisirea mândriei este începutul sfârșitului ei. Recunoașterea mândriei indică faptul că războiul este deja purtat. Doar în momentul în care Duhul Sfânt ne mișcă și începe lucrarea de smerenie în noi, putem să identificăm lămurit mândria care ne orbește.

Prin harul lui Dumnezeu putem să ne întoarcem din nou la Scriptură și să-L glorificăm prin trăirea noastră, chiar dacă suntem în război cu propria noastră mândrie.

Dacă prin mândrie am fost rânduiți morții, recunoașterea ei ne va dărui viața, fiind strâns legați de neprihănirea lui Hristos.

“Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!”

Psalmul 139:23,24

Sursa - https://www.desiringgod.org/articles/seven-subtle-symptoms-of-pride