Conversații despre Dumnezeu: mai bine stânjenitoare decât deloc


Fortăreața Eribil din Nordul Irakului stă în centrul orașului. Este un sit UNESCO plin de istorie. La intrare găsim inscripția: “Cea mai veche comunitate permanentă de pe glob”.

Într-o zi, un prieten a venit în Irak să ne viziteze și am făcut un tur al fortăreței (Mack Stiles este pastor în Kurdistan - Irak). Ne-am plimbat prin Muzeul Pietrelor Prețioase, apoi am intrat în magazinul muzeului. Proprietarul m-a abordat ținând în mână niște cristale: “Mulți europeni susțin că ținerea acestor cristale în zona inimii ajută la dobândirea păcii interioare.” Făcându-mi o demonstrație, părea a crede că sunt unul dintre europenii excentrici care ar crede asemenea bazaconii. Știam că dorea să mi le vândă, așa că le-am examinat și am spus că sunt frumoase. Apoi, dându-mi ochii peste cap, am spus că nu cred că pacea interioară se obține prin niște roci. El, la rândul său, și-a dat ochii peste cap și ne-am zâmbit. Era evident că eram amândoi de acord în privința rocilor și a păcii interioare. Atât a fost tot.

Oportunități ratate

Nu am realizat decât mai târziu ce ocazie am ratat! Citind asta, ți-ai dat seama mult mai devreme decât mine ce aș fi putut sau ar fi trebuit să spun:

“Vrei să-ți spun unde poti găsi pacea?” sau: “Știu o piatră care aduce pacea. Știți cum îl numește Biblia pe Isus?” sau: “Era o vreme când nu aveam pace, dar acum am găsit-o.”

Sunt multe, multe lucruri pe care i le-aș fi putut spune. Dar nu am spus nimic. M-am mulțumit cu un zâmbet, o ironie și o întoarcere a spatelui.

De ce sunt așa de greoi în evanghelizare? De ce sunt bun la a găsi replicile doar după ce ocazia a trecut? Sunt multe răspunsuri. Dar înainte de a răspunde, am să aștern cunoștința dobândită în mulți ani de ocazii ratate și de retrăirea lor în minte.

Nu este evanghelizare dacă

Ce este evanghelizarea? Mi-e rușine să spun că mi-au trebuit 30 de ani ca să ajung la o concluzie: evanghelizarea este predicarea sau predarea Cuvântului cu scopul convertirii sau convingerii. Sunt patru lucruri interesante de observat.

Primul, nu este evanghelizare dacă nu vestim Cuvântul prin explicarea, învățarea, predicarea sau vorbirea despre El. Și asta pentru că dacă facem fapte bune fără a-L vesti pe Cristos, ne înălțăm pe noi înșine, nu pe El.

Al doilea, nu este evanghelizare dacă nu împărtășim mesajul Evangheliei. Ce este Cuvântul? Este mesajul lui Dumnezeu care ne conduce la mântuire. Acest mesaj răspunde la trei mari întrebări: Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu din prisma Lui? Ce impact are viața lui Isus asupra mea?

Al treilea, nu e evanghelizare dacă nu avem scopul corect fixat în minte. Evanghelizarea nu ar trebui să fie doar transfer de informație - o descărcare a Cuvântului dintr-un hard drive pe un altul. Evanghelizarea este intenționată și cu scop. Trebuie să fim "întotdeauna gata să dăm socoteală de nădejdea care este în noi" (1 Petru 3:15), pentru că vrem ca persoana care ne ascultă sa aibă aceeași nădejde.

Al patrulea, nu e evanghelizare dacă nu convinge și nu convertește. Așa cum Pavel spune în 2 Corinteni 5:11, “pe oameni căutam să-i încredințăm”.

Fără aceste patru lucruri, nu facem o lucrare de evanghelizare. Nu spun că dacă cineva lasă lucrurile acestea nefăcute, este o persoană rea sau necredincioasă, probabil face niște lucruri minunate, doar că nu le putem numi evanghelizare.

Modalități prin care poți să îți învingi teama

De ce sunt așa de stângaci și mă bâlbâi când vine vorba de evanghelizare? De ce sunt așa de laș? Teama. Ne e teamă de respingere, ne e teamă că vom părea stupizi când nu știm exact ce să spunem. Ne e teamă să nu-i facem pe ceilalți să se simtă stânjeniți. Câteodată, în Orientul Mijlociu, ne e teamă că vom merge la închisoare, sau chiar mai rău. Majoritatea celor care citesc asta nu trebuie să se îngrijoreze cu mersul la închisoare (sau cel puțin nu încă), așa că vom vorbi despre celelalte motive.

Am descoperit că kurzii din Nordul Irakului sunt printre cei mai fermecători și deschiși oameni cu care ai putea avea o discuție despre lucrurile spirituale - ceea ce face și mai frustrant faptul că am ratat ocazia cu vânzătorul de la muzeu. Ezitarea noastră în a evangheliza, de regulă, se reduce la un singur lucru, și anume - fricile noastre, în mod special, frica de om ("Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă" - Proverve 29:25).

Dacă și tu, ca și mine, ai dificultăți în a vorbi despre Hristos atunci când ai ocazia, am descoperit trei căi prin care te poți lupta cu această “frică de oameni”:

1. Nimicește-o

Dacă gasești un scorpion în camera copilului tău, nu te ocupi de el ziua următoare. Îl omori pe loc, cu satisfacție. Omoară frica de om în același fel în care ai omorî scorpionul. O modalitate prin care putem face acest lucru este să-L iubim pe Dumnezeu mai mult - să fim într-atât de îndrăgostiți de Isus încât să trăim pentru El oriunde și oricând. Evanghelizarea se produce natural nu când suntem pregătiți mental de către predicile motivaționale pe care le-am ascultat, ci când suntem așa de plini de Isus încât Cuvântul Său curge din noi. Nouă, oamenilor, ne place să vorbim despre ceea ce iubim și ceea ce ne pasionează.

2. Nu căuta perfecționismul

Când Îl mărturisim pe Isus nu o facem într-un mod perfect pus la punct. Lucrurile adânci și spirituale au ramificații diferite în viețile oamenilor. Avem nevoie de efort, practică și plănuire în avans. Chiar și după toate acestea, evanghelizarea noastră nu va fi perfectă. În 99% din cazurile în care mi-am împărtașit credinta cu cineva, am găsit greșeli, omisiuni sau gafe stânjenitoare. Dar prefer să fiu stânjenitor, decât tăcut. Mă bucură să știu că Dumnezeu își găsește plăcere în eforturile noastre imperfecte atunci când Îl mărturisim. Câți oameni n-au venit la credință printr-o evanghelizare imperfectă? Slavă Domnului că El îndreaptă ce este strâmb; El ia eforturile noastre nedesăvârșite și le folosește pentru a schimba veșnicia pentru alții.

3. Împărtașește Evanghelia prin Biserică

Era o vreme când credeam că aducerea oamenilor la biserică era o sustragere. “Evangheliștii de top nu au nevoie de biserici”, îmi spuneam. Nu mai cred asta deoarece dacă biserica face ce este menită să facă (predicarea Cuvântului, iubirea de semeni, urmărirea unității în Duhul, adâncirea în bucuria care vine de la Duhul Sfânt, avându-și temelia în Cuvânt), atunci această familie este cel mai credibil martor pe care îl putem avea.

Aduceți-vă prietenii la biserică. Vorbiți despre predica din ziua respectivă. Vorbiți cu cei nou-veniți pentru a le afla starea. Când ne învingem toate fricile care le avem cu privire la evanghelizare - omorând în noi frica de om, teama de eșec și invitându-ne prietenii în bisericile noastre - vom găsi bucuria care se ascunde dincolo de conversația stânjenitoare de care ne temem.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/awkward-is-better-than-silent