Dragi creștini, există un lucru mai periculos decât a fi un necredincios


Creștini fiind, avem tendința să credem că ateii se află în cel mai periculos stadiu din punct de vedere spiritual. Este adevărat; ei sunt într-o stare nefericită, dar nu cea mai nefericită. Ateul, cu siguranță, se află mai aproape de salvare decât creștinul care se agață de creștinism doar cu numele și îl golește de esență.

Nu există ceva mai periculos decât a fi un creștin de ocazie care trăiește, se poartă, gândește și ‘crede’ la fel ca un necredincios. Este mai bine să fii un necredincios și să fii conștient de asta, decât să fii un necredincios care are impresia că este un creștin adevărat.

De fiecare dată când se amintește problema declinului creștinismului, atenția se pune mereu pe scăderea numărului de credincioși declarați. De fapt, nu aceasta este marea problemă; nici adevărata dovadă a diminuării creștinismului. Dacă Biserica a pierdut în ultimii ani 5-10% din numărul creștinilor, iar cei rămași ar fi fost creștini în adevăratul sens al cuvântului – autentici și plini de esență – atunci cultura noastră ar fi avut o formă mai fină. Dar nu este așa; cultura noastră este și ea în declin.

“După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Dar roadele țării noastre par să sugereze tot mai tare că nu suntem o țară cu adevărat creștină. Iar dacă nu suntem o țară cu adevărat creștină (în ciuda majorității denominațiunilor creștine), atunci ar trebui să ne întrebăm dacă acești mulți credincioși ai țării se diferențiază în vreun fel de cei necredincioși.

Să luăm în considerare două personaje fictive:

Primul este Dan. Dan nu este un creștin și nici nu se pretinde a fi unul. Dacă ar fi să-și pună o etichetă, probabil s-ar descrie ca fiind un agnostic. El crede că nu există suficiente argumente raționale care să justifice existența sau neexistența unui Dumnezeu. El trăiește o viață normală. Nu se gândește mai deloc la lucrurile spirituale. Nici la propria-i moarte sau veșnicie. El face ce fac cei mai mulți oameni. Se uită la TV zilnic, bea în weekend-uri cu prietenii, iubește pornografia. Scopul vieții lui este să trăiască bine si confortabil. El caută plăcere, nu bucurie. Muncește pentru a se îmbogăți pe sine. Se poartă frumos cu oamenii care-i plac, dar nu ar sacrifica nimic pentru ei. Este afectuos față de soția sa, dar ar părăsi-o imediat ce sentimentele sale ar dispărea. Își iubește copiii, dar i-ar lăsa și pe ei de îndată ce viața de familie ar deveni plictisitoare și dificilă.

Dan este o persoană normală. O persoana bună. O persoană goală pe dinăuntru…

Apoi îl avem pe Mihai. Mihai își spune că este un creștin. Nu se gândește prea mult la ce presupune acest termen. El crede, vag, că cineva ca Dumnezeu, probabil există. El acceptă ca Isus Hristos a murit pentru păcatele sale, dar o face la fel cum acceptă că Bangkok este capitala Thailandei – într-un mod pasiv și dezinteresat. Nu crede că acest adevăr – dacă totuși este valabil – are vreo implicație asupra vieții lui. Se gândește prea puțin la lucrurile de genul acesta. Nu contemplează la lucruri spirituale și de impact asupra sufletului lui. Nu se gândește la moartea sau veșnicia lui. Nu se roagă.

Viața lui interioară nu se deosebește prea mult de cea a lui Dan. La fel este și cu viața sa exterioară. Face cam tot ce face și Dan. Cochetează cu aceleași obiceiuri și vicii nesimțind vreo remușcare sau apăsarea poverii păcatului. Își trăiește viața pentru a se mulțumi și îmbogăți pe sine. Nu se gândește nicio clipă să fie un om al sacrificiului, să renunțe la activitățile păcătoase din viața sa, să se păstreze curat și devotat soției și copiilor săi.

Mihai este o persoană normală. O persoană bună. O persoană goală pe dinăuntru...El “crede”, este adevărat, dar nu există nicio dovadă a credinței lui, iar această credință nu înseamnă aproape nimic pentru el.

Amândoi se află într-o stare înfricoșătoare. Mihai însă, se află într-o stare și mai periculoasă. El are același gol spiritual și aceeași indiferență, dar însoțite de o liniște interioară falsă dată de eticheta de „creștin”. Dan este sincer cu privire la el însuși. El este conștient că nu Îl are pe Dumnezeu în viața lui. El știe că L-a refuzat, dar există totuși o posibilitate ca într-o zi să simtă acest gol, să se trezească și să vină la lumină.

Mihai și-a găsit zona de confort în eticheta de creștin. Nu simte absența lui Dumnezeu pentru că nu este onest cu privire la faptul că nu este un creștin autentic și credința lui nu este una reală. Este prea indiferent și prea sigur pe sine ca să mai realizeze că este în întuneric. El crede că are o credință, dar credința lui nu este decât o acceptare pasivă.

Mihai Îl acceptă pe Hristos, acceptă și crucea și ocazional se gândește:“O, Da! Sigur. Cred toate acestea. În fine.”

Asta nu înseamnă să ai credință. Există o mare diferență între “a crede CĂ” și “a crede ÎN”. Hristos vrea să credem El este real, dar în același timp are pretenția să trecem la următorul nivel și să credem în El.

Este ușor să te uiți la un pod și să afirmi că există. Dar, dacă nu-l treci, atunci, evident nu crezi în el. Doar crezi că este acolo, dar nu ai încredere în el. Nu vei depinde de el. Nu-ți vei pune toată încrederea în el și în siguranța lui.

A crede în Hristos cu adevărat înseamnă să Îi fii supus, să-L urmezi, să-L iubești, să mergi cu El de mână și să te identifici cu El. Dacă doar vom "crede că" și nu vom trece mai departe, la "a crede în", atunci nu suntem cu nimic mai buni decât cei care nu cred deloc. De fapt suntem într-o stare mai periculoasă.

Una este să refuzi că Dumnezeu există și alta este să accepți că El există, dar totuși să refuzi să-L recunoști ca Dumnezeu, prin supunere. Starea cea din urmă este cea mai înfricoșătoare. Este o respingere intenționată. Este cea mai extremă formă de mândrie. Literalmente, reprezintă motivul pentru care Satan a fost alungat din Rai.

Satan, în cele din urmă, nu este un necredincios. El se aseamănă mai tare cu Mihai. Iar acum, Mihai, atât de confortabil, atât de încrezător, îl urmează cu pași repezi spre Iad.

Sursa: https://www.dailywire.com/news/29051/dear-christians-there-one-thing-worse-being-matt-walsh