Meditație pentru Vinerea Mare


ISAIA 53:

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu† L-am băgat în seamă.

4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.

6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.

7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters* de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea† Domnului va propăşi în mâinile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

“Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință…” (Isaia 53:10a)

Isaia 53 este alcătuit din patru pasaje:

- primul deschide capitolul (care, de fapt, începe în capitolul 52:13) și conține primele 3 versete,

- al doilea conține versetele 4-6,

- al treilea, versetele 7-9

- și ultimul pasaj, format din versetele 10-12, răspunde întrebării conturate în primele trei.

Întrebarea este aceasta: cum se poate ca Cineva atât de neprihănit ca Isus să fie pedepsit atât de brutal de dragul nelegiuiților? Versetul 1 spune: “Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Mesajul despre acest Rob al suferinței pare de necrezut. Cum se poate ca Cineva atât de neprihănit să fie atât de brutal pedepsit de dragul celor nelegiuiți?

Avem înaintea noastră, pe de o parte, păcătoșenia cumplită a oamenilor lui Dumnezeu, despre care Isaia nu se sfiește să vorbească. Nu o reambalează în aspectul unei dezamorsări biologice sau în efectul inevitabil al unei societăți stricate. Nu-și îndulcește mesajul vorbind doar despre greșelile noastre, erorile noastre de judecată, procesul de învățare sau de cunoaștere. El vorbește despre fărădelegile noastre, de două ori (v 5,8), numindu-ne vinovați (v 12). Ne vorbește despre păcatele și nelegiurile noastre (v 5,6). Acest tablou nu ne flatează. Suntem descriși ca niște păcătoși egoiști și nesăbuiți.

De cealaltă parte, în contrast cu păcătoși ca mine și tine, Îl avem pe Robul Domnului. Versetul 9 ne spune că nu a comis nicio nelegiuire, nu s-a găsit niciun vicleșug în gura Lui. În Vechiul Testament găsim oameni buni, chiar foarte buni, care au avut parte de suferință. Iov a fost un exemplu de neprihănire pentru întreg Pământul. Dar Isaia se referă la altceva: acest Rob al suferinței nu a făcut niciun rău; nimic rău în inima Sa, nimic rău în acțiunile Sale, nimic rău în vorbele Sale. Este pe atât de neacuzat pe cât sunt oamenii vrednici de acuzare.

Tocmai acest lucru face ca suferința Lui să fie atât de ieșită din comun. Torentul suferinței adunată asupra Lui crește încontinuu. Înfățișarea Lui era schimonosită, nesemănând cu cea a fiilor oamenilor (52:14). Disprețuit, părăsit (v 3), pedepsit, lovit și smerit (v 4). A fost străpuns, a fost zdrobit, a fost rănit (v 5), a fost asuprit (v 7) și șters de pe pământul celor vii. A fost ucis și a fost îngropat laolaltă cu cei păcătoși (v 9).

Cum se poate una ca asta? Cum se poate ca Cineva atât de neprihănit să fie pedepsit atât de brutal, și asta de dragul celor ce meritau într-adevăr pedeapsa?

Se poate să fi fost o greșeală, un accident? O crudă nedreptate? Ghinion ce n-a putut fi evitat? Oamenii buni suferă adesea, până la urmă. Înfruntă adversitățile, sunt acuzați pe nedrept, trebuie să țină piept lucrurilor de care ar dori să scape și nu pot. Este aceasta una dintre acele triste, perverse istorisiri depre modul inuman în care își tratează omul semenii?

Nu. Aici este vorba de ceva mai profund. Acest Rob suferă de bunăvoie. Alege să ne poarte durerile și necazurile voluntar. Nu Îi ia nimeni viața cu forța, El și-o dă de bunăvoie ("Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi;" - Ioan 10:18). Nu merge la moarte zbătându-Se și plângându-Și soarta nenorocită. Versetul 7 ne spune că nu Și-a deschis gura deloc. A îndurat chinul în tăcere, mergând către moarte cu un scop. A luat asupra Lui păcatele omenirii fără a cere nimic în schimb.

Ați observat că în versetele 6 și 7, păcătoșii și Robul Domnului sunt asemănați cu oile? Noi, păcătoșii, suntem ca oile prin faptul că hoinărim și ne rătăcim. Robul Domnului este asemănat cu o oaie înaintea celor ce o tund, sau cu un miel pe care-l duci la tăiere, care nu deschide gura. Știe ce-L așteaptă, acceptă ceea ce a fost hărăzit pentru El. Acest Serv nu este o victimă nefericită, ci un participant activ la propria-I pedeapsă.

Cum se poate așa ceva? Cum se poate ca Cineva atât de neprihănit să fie pedepsit atât de brutal, și asta de dragul celor ce meritau să moară? Aceasta este întrebarea care se ridică din primele trei pasaje ale capitolului. Acesta este complotul uluitor care îl face pe Isaia să se întrebe: “Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Cine a mai auzit așa ceva? Cum se poate ca o asemenea tragedie, violență, nedreptate să fie tolerată? Cum se poate ca Cel neprihănit să sufere, iar vinovatul să scape?

Versetul 10 - “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” - aici găsim răspunsul tuturor întrebărilor care s-ar putea ridica: a fost mâna Domnului cea care L-a străpuns, voia Sa care L-a apăsat.

“Din ce în ce mai rău!”, te-ai putea gândi…

“Nu pot accepta ca o asemenea pedeapsă să cadă asupra unui om nevinovat. Nici măcar ideea ca un neprihănit să sufere în locul unui păcătos. Este prea mult. Cu ce ma ajută să știu că a fost voia Domnului să-L zdrobească?”

Nu îți dai seama ce veste bună este aceasta?

Pentru că voia Tatălui a fost cea care L-a zdrobit, noi putem privi la Gloria Sa care a planificat și ne-a adus izbăvirea. Tatăl nu Și-a pedepsit Fiul făcând din El o victimă a unui abuz cosmic. Fiul a mers spre cruce de bunăvoie, nesilit. Nici nu a încercat să-L îmbuneze pe Tatăl. Nu trebuie să privim chiorâș Vinerea Mare ca și cum ar fi o fisură în scopul suprem, sau o diferență între caracterul Tatălui și cel al Fiului. Vestea bună a Vinerii Mari este că Dumnezeu nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi („El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți.” - Romani 8:32), iar Fiul a băut cupa amară a mâniei lui Dumnezeu de dragul nostru.

Pentru că voia Domnului a fost să-L zdrobească pe Fiul, noi putem să ne minunăm de dragostea Sa. Nu trebuie să privim acest mister al mântuirii ca și cum crucea L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească. Vinerea Mare nu L-a făcut pe Dumnezeu să ne iubească, pentru că El deja îi iubea pe cei pe care i-a ales prin Fiul Său.

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

“Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

(Romani 5:8)

“Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”

(1 Ioan 4:10)

Pentru că Fiul a fost zdrobit pentru noi, putem fi siguri că a fost plătit prețul de răscumpărare pentru păcatele noastre. “Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” (Isaia 53:11).

Dacă crucea înseamnă altceva decât judecata divină care a căzut asupra Fiului lui Dumnezeu, dacă Vinerea Mare nu înseamnă eternul și salvatorul plan a lui Dumnezeu înfăptuit pe un deal din afara Ierusalimului, dacă noi cântăm altceva decât voia Domnului care Și-a zdrobit propriul Fiu, atunci nu putem ști cu certitudine dacă păcatele noastre au fost într-adevăr iertate. Nu putem ști dacă moartea lui Cristos a fost îndeajuns, nu putem ști dacă într-adevăr “S-a isprăvit!”.

Dar dacă versetul 10 din Isaia 53 este răspunsul la întrebarea ce se ridică în verstele 1-9, atunci putem spune împreună cu psalmistul, vorbe pe care Isus Însuși le-a citat: “Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri” (Psalmul 118:22-23, Marcu 12:10-11), ca mai apoi să exclamăm din străfundurile ființei noastre următorul verset din Psalmi:

“Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24).

Sursa: https://www.thegospelcoalition.org/blogs/kevin-deyoung/how-can-this-be-a-good-friday-meditation/