Miercurea complotului


Ziua de miercuri a trecut în liniște. Poate prea în liniște.

După cele 3 zile scăldate în dramă – Duminica intrării triumfale în Ierusalim, Lunea izgonirii vânzătorilor din Templu, Marțea controverselor legate de Templu – acum, ziua de Miercuri, anul 33 d.H., vine ca liniștea dinaintea furtunii.

Pe ascuns însă, în întunericul umbrelor, răul este în plină desfășurare...

Biserica primară a numit-o “Miercurea complotului”, întrucât conspirația întunecată împotriva lui Isus ia amploare, nu doar datorită vrăjmașilor din exterior, ci de acum, datorită unui trădător din interior. Ziua de miercuri a fost ziua în care elementele cheie ale complotului ce constituia cel mai grozav păcat al istoriei – uciderea Fiului lui Dumnezeu – începeau să se unească.

Intriga se complică

Isus se află din nou în afara Ierusalimului, în Betania, loc în care a poposit de multe ori în casa Mariei, Martei și a lui Lazăr. Învățătura Lui atrage din nou mulțimea Templului. De data aceasta, liderii iudei, reduși la tăcere cu doar o zi în urmă de către Isus, Îl lasă în voie. Astăzi nu-L vor mai confrunta în mod public, ci vor face planuri în spatele ușilor închise.

Caiafa, marele preot, reunește preoții cei mai de seamă și Fariseii – două grupări concurente, de obicei aflate în contradicție – pentru a scăpa de galilean. Ei pun la cale uciderea lui Isus, dar conștientizează că nu au toate lucrurile bine puse la punct. Se tem de mulțime și nu-și doresc să stârnească agitație în timpul Paștelui. Planul este să amâne confruntarea lui Isus până după Sărbătoare, în cazul în care nu apare o oportunitate neprevăzută de a-L prinde.

Apare trădătorul…

Avarul și banii săi

Evangheliile înfățișează în acest context, episodul cu mirul turnat pe capul lui Isus, cât timp se afla la Betania. Isus este abordat de către o femeie. Vedem în Ioan 12:3 că era vorba de Maria, sora Martei. “Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei şi s-a umplut casa de mirosul mirului.”

În urma acestui moment de uimire și tăcere, apare o obiecție din partea ucenicilor. Ioan 12:4 ne relatează că este vorba de Iuda – “Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, care avea să-L vândă, a zis: ‘De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?’ ”.

La urma urmelor, era vorba despre o sumă foarte mare de bani, care întrecea salariul unui an întreg al muncitorului de rând sau chiar al unui soldat. Ar fi fost o sumă frumoasă pentru a putea ajuta o întreagă familie săracă, timp de mai bine de un an, dacă erau investiți în această direcție.

Cu toate acestea, Isus nu împărtășește aceleași gânduri cu Iuda. În acest context, Isus apreciază extravaganța Mariei și o așază la loc de cinste. El vede în gestul „de risipă” al Mariei un act de închinare profundă care merge dincolo de folosirea rațională, calculată și eficientă a banilor și a timpului investit în acest act solemn. Pentru Maria, Isus merita mai mult decît fiecare picătură scursă din acest mir extraordinar de scump. Chiar Cel uns, spune: “Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine.” (Matei 26:10).

Iuda, pe de altă parte, nu este de aceeași părere. Contrar aparențelor, protestul lui trădează o inimă plină de lăcomie. Preocuparea lui nu venea din marea purtare de grijă față de cei “săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.” (Ioan 12:6).

Trădătorul se afla deja de mult timp pe drumul păcatului și a împietririi inimii, dar această întâmplare îi dă pe față adevărata trăire. Satan își făcuse deja loc în această inimă îndrăgostită de bani și plină de slăbiciune. Marcat de această “irosire” de mir foarte scump, se duce la preoții cei mai de seamă și hotărăște să devină acea ‘oportunitate neprevăzută’ pe care marii conspiratori o așteptau.

Trădătorul îi va duce direct la Isus, la momentul oportun, în miez de noapte. Iar acest trădător lacom o va face pentru doar treizeci de arginți, sumă pe care Exod 21:32 o stabilește ca fiind prețul vieții unui sclav.

De ce prin trădare?

De ce a îngăduit Dumnezeu ca sacrificul lui Isus să se realizeze prin trădare? Dacă Isus, într-adevăr a fost dat în mâinile preoților “după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu” (Fapte 2:23), iar vrăjmașii Lui nu au făcut decât să împlinească „tot ce hotărâse mai dinainte mâna şi sfatul” lui Dumnezeu (Fapte 4:28), de ce jertfa Lui s-a realizat prin acest act al trădării unui ucenic? De ce s-a mai adăugat această insultă la marea suferință pe care a îndurat-o Isus la cruce?

Ni se oferă un indiciu când Isus citează Psalmul 41:9 (“Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.”), în momentul dezvăluirii marelui păcat al lui Iuda din timpul Cinei: “Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” (Ioan 13:18).

Împăratul David a cunoscut durerea trădării și spaima complotului celor răi împotriva sa. Acum, Fiul lui Dumnezeu, urmează aceeași cale presărată de agonie. Iuda tocmai s-a întors împotriva Sa. În curând, Petru se va lepăda de El, iar cei zece rămași se vor risipi plini de frică.

De la începutul lucrării Sale pe pământ, ucenicii I-au fost alături. Au învățat de la El, au călătorit împreună cu El, au slujit împreună cu El și L-au însoțit oriunde a mers.

Dar acum, pe măsură ce se apropie ceasul Lui, această povară trebuie purtată de Unul singur. Lucrarea desăvârșită nu va fi un rezultat al muncii în echipă. Cel uns trebuie să meargă înainte neînsoțit, deoarece chiar prietenii Săi cei mai apropiați Îl vor trăda, se vor lepăda de El și se vor ascunde, pentru a se dezvălui marea putere a lui Dumnezeu. Dacă răscumpărarea lumii în acest ceas întunecat ar fi depins de sârguința ucenicilor, de vegherea sau de rugăciunea lor neadormită, atunci ea nu ar mai fi avut loc niciodată.

În timp ce Fiul lui Dumnezeu ridica “rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7) în grădină, regăsim durerea din inima lui David amintită de Mântuitorul la Cină. Hristos este părăsit de cei mai apropiați prieteni ai Săi, iar unul dintre ei devine piesa principală în prinderea Sa.

Dar nici măcar această experiență nu este cea mai apăsătoare pentru Isus. Adâncimea durerii Sale o regăsim în strigătul rugăciunii: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46).

Dar cu mult mai remarcabilă decât această agonie scăldată în durere este măreția dragostei pe care Cel trădat o va arăta.

Nu există mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi, chiar dacă aceștia sunt niște trădători și niște lași.

Iată ce dragoste extraordinară ni s-a oferit la Calvar, prin jertfirea Mielului lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/spy-wednesday