Este bine să fii mânios pe Dumnezeu?


Am învățat recent că atunci când o persoană folosește cuvintele: “Este corect să fii mânios pe Dumnezeu?” s-ar putea să se întrebe, de fapt: “Este corect să îți exprimi mânia față de Dumnezeu?”.

Aceste întrebări sunt cu totul diferite, iar răspunsul nu este același.

Întrebarea apare, de obicei, în momentele de mare suferință si de pierdere. Boala amenință să-ți spulbere toate visele. Moartea ia copilul prețios din familia ta. Uneori, despărțirea si divorțul care te așteaptă cutremură temeliile lumii tale. În astfel de momente, oamenii pot deveni foarte mânioși, chiar și pe Dumnezeu.

Este corect? Pentru a răspunde la această întrebare am putea întreba persoana furioasă: Este întotdeauna bine să te mânii pe Dumnezeu? Cu alte cuvine, poate cineva să se mânie pe Dumnezeu din orice motiv, și totuși să aibă acest drept? A fost corect, de exemplu, pentru Iona să fie mânios pe mila lui Dumnezeu pentru Ninive? “Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă, și nu l-a făcut. Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, și s-a mâniat.” (Iona 3:10-4:1). Presupun că răspunsul ar fi: Nu. Nu este bine să ne mâniem pe Dumnezeu din orice motiv.

Dar apoi vine întrebarea: Pe care fapte ale lui Dumnezeu este corect să ne mâniem și pe care nu? Aici e mai dificil de răspuns. Adevărul începe să se apropie de inima întristată.

Cum rămâne cu lucrurile care ne nemulțumesc? Sunt acestea fapte ale lui Dumnezeu pe care avem dreptul să ne mâniem? Acțiunile lui Dumnezeu sunt cele care ne-au rănit? “Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.” (Deuteronom 32:39).

Ne justifică aceste fapte mânia pe Dumnezeu? Sau este alegerea Lui de a permite diavolului să se atingă de noi? “Domnul a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.” Și Satan a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului.”(Iov 2:6-7). Oare decizia lui Dumnezeu de a permite Satanei să ne rănească pe noi și pe copiii noștri justifică mânia noastră?

Sau haideți sa privim din alt unghi. Ce este furia? Definiția comună este: “O stare emoțională intensă indusă de nemulțumire” (Merriam-Webster). Dar există o ambiguitate în această definiție. Poți fi nemulțumit de un lucru sau de o persoană. Mânia pe un lucru nu este indignare pe o alegere sau pe un act. Pur și simplu nu ne place efectul lucrului: ambreiajul stricat, nisipul care tocmai a intrat în ochiul nostru sau ploaia într-o zi de picnic. Dar când ne mâniem pe o persoană, suntem nemulțumiți de alegerea pe care a luat-o și de acțiunea pe care a săvârșit-o. Mânia pe o persoană implică o puternică dezaprobare. Dacă ești furios pe mine, consideri că am făcut ceva ce n-ar fi trebuit să fac.

De aceea nu este niciodată bine să ne mâniem pe Dumnezeu!

Este greșit – întotdeauna greșit – să-L dezaprobăm pe Dumnezeu pentru ceea ce face și permite. “Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18:25). Este arogant ca niște creaturi finite, păcătoase, să-L dezaprobe pe Dumnezeu pentru ceea ce face și permite. Putem plânge în durere. Putem fi mânioși pe păcat și pe Satana. Dar Dumnezeu nu face decât ce este drept. „Da, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile tale!” (Apocalipsa 16:7).

Dar mulți dintre cei care spun că este corect să fii mânios pe Dumnezeu, vor să spună, de fapt, că este corect să îți exprimi mânia pe Dumnezeu. Când mă aud spunând că este greșit să fii mânios pe Dumnezeu, ei cred că ceea ce vreau să spun este “păstrează în tine aceste sentimente și fii un ipocrit”. Nu asta vreau să spun. Vreau să spun că este întotdeauna greșit să Îl dezaprobi pe Dumnezeu, în oricare din judecățile Sale.

Dar dacă experimentăm păcatul mâniei pe Dumnezeu, atunci ce? Să adăugăm păcatul ipocriziei la păcatul furiei? Nu. Dacă o simțim, ar trebui să-I mărturisim lui Dumnezeu. El știe oricum. Ne vede inimile. Dacă mânia pe Dumnezeu este în inima noastră, am putea la fel de bine să-I spunem, să ne cerem iertare și să-L rugăm să ne ajute să îndepărtăm acest păcat de la noi, prin credința în bunătatea si înțelepciunea Lui.

Când Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre, a îndepărtat pentru totdeauna mânia lui Dumnezeu din viețile noastre. Acum, atitudinea Lui față de noi este în întregime milă, bunătate, îndurare chiar și atunci când este sever și disciplinar. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1).

Așadar, cei ce sunt în Cristos să se întoarcă de la groaznicul păcat al mâniei pe Dumnezeu. Putem plânge, în agonie, “Dumnezeu meu, Dumnezeul meu, unde ești?”, dar rugăciunea noastră va deveni curând: “În mâinile Tale îmi încredințez sufletul”.

Smerit sub Mâna tare și plină de milă,

Pastorul John

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/is-it-ever-right-to-be-angry-at-god