Ajutor, rețelele de socializare mă extenuează


Rețelele de socializare mă obosesc crunt.

Da, literalmente obosesc când stau mult prea târziu uitându-mă la filmulețe stupide cu oameni în vârstă pe scutere care sfârșesc de-a dreptul nefericit (am un simț al umorului teribil). Internetul este plin de astfel de absurdități umoristice. În același timp mă simt secat emoțional, obosit, apăsat. Ca și untul întins pe o bucată prea mare de pâine. Ca și cum aș fi citit necrologul unor persoane care nu au murit.

Mă uit prin “feed” și citesc despre viețile oamenilor. Viețile lor distruse, pline de durere, pătate cu lacrimi. Diagnostice de cancer și case inundate, rasism și angoase politice. Știri despre brutalitatea sistemului și embargouri, campanii de strângere de fonduri pentru cei în situații cumplite și mulți alții care vor doar să-și verse mânia. Mă simt ca și cum aș mânca un bol mare cu o supă depresivă. Până închid pagina, am impresia că am vizionat cel mai urât film din lume – o tragedie amestecată cu momente ne-conclusive și aleatorii de comedie.

Dar de ce anume mă lasă rețelele de socializare așa de golit? Din cauza vocațiilor mele, poverilor și limitelor personale.

1. Atunci când îmi depășesc vocația

O să fac o afirmație teribil de evidentă care tinde să se piardă în acest spațiu media: vocația ta nu este vocația mea, iar chemarea ta nu este chemarea mea. Eu sunt chemat să fiu cu anumiți oameni, într-un anumit loc, într-un anumit moment. Eu sunt chemat către familia mea, biserica mea, cercul apropiat de prieteni. Nu sunt chemat să merg pretutindeni, să fiu orice, să rezolv orice. Nu sunt Dumnezeu. Nu pot fi prezent decât într-un singur loc.

Și ca să-mi vărs sufletul puțin: uneori sunt invidios pe vocația ta și uneori o confund cu a mea. Uitându-mă prin newsfeed, te văd făcând lucruri mari și interesante pentru Dumnezeu. Poate că sunt misiuni de evanghelizare, poate că este scrierea unei cărți, poate că este un studiu biblic minunat sau poate că biserica ta are un program nou și extrem de captivant. Între timp, eu stau acasă făcând lucruri mici și aparent neimportante. Duc copiii la școală, apoi merg la muncă și apoi la biserică. Nimic măreț, nimic care îmi va aduce o mulțime de like-uri. Este puțin deprimant. Devin invidios. Vreau vocația ta. Vreau să fac toate acele lucruri mărețe, distractive, interesante. Vreau să fac lucruri “cool” pentru Dumnezeu. Liniștea e plictisitoare. Cotidianul pare jalnic. Mă simt inutil, fără scop.

Rețelele de socializare mă forțează dincolo de vocația mea, mă fac să doresc oameni, locuri și lucruri la care Dumnezeu te-a chemat pe tine, nu pe mine. John Calvin are niște cuvinte grăitoare în această privință: “Fiecare individ are existența proprie stabilită de Dumnezeu ca un fel de post de strajă, ca să nu hoinărească nepăsător prin viață.

Chemarea ta nu este chemarea mea, iar dacă voi încerca să iau ceea ce nu-mi aparține, voi hoinări nepăsător prin viață. Voi părăsi locul productiv, bun și roditor în care Dumnezeu m-a îngrădit și voi hoinări prin pustietăți. Dacă nu sunt atent, rețelele de socializare mă vor forța dincolo de limitele chemării mele. Și când trec dincolo de granițe, părăsesc pasunile plăcute în care Dumnezeu m-a condus.

2. Împovărat până peste puteri

Rețelele de socializare au darul de a mă zbrobi sub poveri pe care nu am menirea de a le purta. Scriptura îmi spune clar să port poverile altor credincioși (Galateni 6:2 – “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.”). Porunca aceasta presupune să port poverile celor din biserica locală. Porunca este specifică cu privire la locație. Nu sunt Dumnezeu. Abia îmi pot purta poverile proprii, darămite ale celorlalți membrii ai bisericii. Să mai adaug și altele la acestea pur și simplu mă descumpănește. De ce? Pentru că nu sunt Dumnezeu! Nu ar trebui să port poverile atâtor oameni. Încercând să fac asta voi fi zdrobit.

Totuși, când navighez prin social media sunt asaltat de poveri după și-mai-zdrobitoare-poveri. Un cutremur omoară sute de oameni, este nevoie disperată de provizii. Cineva pe care abia îl cunosc trece printr-o pasă financiară groaznică – cere ajutor. Un misionar cu care din întâmplare sunt prieten pe Facebook inițiază o campanie de finanțare pentru a-l sprijini pe câmpul de misiune. Nu resping aceste probleme și preocupări. Sunt reale, sunt serioase, și trebuie întâmpinate. Dar nu sunt chemat la a fi un purtător de poveri universal. Aceasta este treaba lui Dumnezeu. Numai El are tăria să o facă.

Dar Dumnezeu m-a conectat cu anumiți oameni dintr-un anumit loc. M-a chemat să fiu aproape de cei ce sunt literalmente aproape de mine. Da, vor fi excepții, dar în mare parte El vrea sa îmi canalizez energiile înspre o singură locație și să las restul în seama Lui.

Rețelele de socializare nu fac decât să mă îngrămădească cu poveri pe care Dumnezeu n-a intenționat să le port. Lucrul acesta mă seacă de energia care aș putea-o folosi să-i slujesc pe cei de lângă mine. În final, sunt extenuat și ineficient.

3. Târât dincolo de limitările mele

Sunt câteva lucruri care îmi plac la rețelele de socializare. Nu sugerez că sunt malefice și că nu ar trebui folosite. Dar au un fel ciudat de a-mi induce iluzia omniscienței lui Dumnezeu, fără a avea omnipotența Lui.

Cu alte cuvinte, mă face conștient de mult mai multe lucruri de cât sunt în stare să fac. Din nou, rezultatul va fi o sfârșeală nocivă.

Singura soluție pe care sunt în stare s-o văd este să ne uităm în jos mai puțin si in jur mai mult. Să petrecem mai puțin timp cu telefonul în mână și mai mult observând ce se petrece în imediata apropiere.

Dacă ma cunoașteți, vă veți da seama cât de ridicol sună. Sunt mai tot timpul cu telefonul în mână. Dar realizez că lucrul acesta mă face deprimat și obosit. Parcă port povara lumii întregi în buzunar.

Sursa - https://www.thegospelcoalition.org/article/help-exhausted-social-media/